Art. 1. Se aprobă participarea comunei Cleja, județul Bacău la ”Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030”- Programul Rabla Plus, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea obținerii finanțării pentru achiziționarea de autoturisme electrice.
Art. 2. Se aprobă depunerea cererii de finanțare pentru participarea în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030” - Rabla Plus pentru o valoare totală de 240.000,00 lei, reprezentând suma totală a două ecotichete.
Art. 3. (1) Se aprobă achiziționarea a două autovehicule plug-in hibrid sau pur electric prin „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030” , finanțat prin AFM.
(2) Se aprobă alocarea din bugetul local al comunei a contribuției proprii reprezentând cheltuielile neeligibile, respectiv 15.000 lei, necesare achiziționării autovehiculelor menționate la art. 3 alin (1) și introducerea în Lista de investiții sub denumirea „Achiziționarea de autovehicule plug-in hibrid sau pur electric”.
(3) Se aprobă achiziția, în condițiile legii a serviciilor de consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare nerambursabilă și depunerea dosarului de finanțare.
Art. 4. Se împuternicește, primarul comunei Cleja, să semneze toate documentele necesare și contractul de finanțare în numele Comunei Cleja, precum și să păstreze relația cu finanțatorul aferente programului menționat la art.1.
Art. 5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de către primarul comunei Cleja, prin compartimentele de specialitate.
Art. 6- Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație de cei interesați în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Art.7. Prezenta hotărâre se va comunica primarului comunei, Instituției Prefectului Județului Bacău, compartimentelor de resort și va fi adusă la cunoștință publică, în condițiile legii, prin publicarea pe site-ul instituției, respectiv la www.primariacleja.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local.