Art. 1 - (1) Se stabilește perioada în care se efectuează inventarierea anuală a bunurilor care alcătuiesc domeniul public și domeniul privat al comunei Cleja în intervalul 18.11.2026 – 23.12.2026, odată cu inventarierea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Se stabilește data de 31.03.2027, ca dată limită pentru publicarea pe pagina de internet a comunei, a rezultatelor activității de inventariere anuală a bunurilor care aparțin domeniului public și privat al comunei Cleja.
Art. 2 - Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de către primarul comunei Cleja, prin compartimentele de specialitate.
Art. 3 - Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație de cei interesați în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4- Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Cleja, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cleja și Instituției Prefectului-județul Bacău, compartimentelor de resort și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe site-ul instituției la www.primariacleja.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local.