Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 40 / 30.05.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind acordarea de mandate speciale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Clinceni

Comuna Clinceni

Proiect de hotărâre

Nr. 40 din 30.05.2023

privind acordarea de mandate speciale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei clinceni

adoptă prezenta hotărâre.

Consiliul local Clinceni, analizând:

a) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată,

b) articolul 10 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile:

-Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare respectiv prevederile art. 8 alin. 3 lit. k coroborat cu cele  ale art. 10 alin. 5;

-Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local;

În aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;

Ținând cont de:  

-Adresa TPBI cu nr…38051/02.05.2023.

Având în vedere referatul de aprobare al Primarului   comunei Clinceni  și raportul de specialitate al   compartimentului de resort

În temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit.d) și alin.(7) lit.n), art.133 alin.(1), art.139 alin.(1) și art.196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

 

CONSILIUL   LOCAL AL   COMUNEI CLINCENI

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 (1) Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov ca, în numele și pe seama   comunei Clinceni  să aprobe Actul Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 7/29.07.2021, încheiat cu operatorul regional Societatea de Transport București STB SA.

(2) Actul adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 7/29.07.2021 se constituie în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 (1) Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, ca în numele și pe seama  comunei Clinceni să aprobe Actul Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 6/29.07.2021, încheiat cu operatorul regional Serviciul de Transport Voluntari SA.

(2) Actul adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 6/29.07.2021 se constituie în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3 (1) Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, ca în numele și pe seama comunei Clinceni  să aprobe Actul Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 5/29.07.2021, încheiat cu operatorul regional Ecotrans STCM SRL.

(2) Actul adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 5/29.07.2021 se constituie în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4 (1) Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, ca în numele și pe seama comunei Clionceni . să aprobe Actul Adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 8/13.05.2022, încheiat cu operatorul regional SC Regio Serv Transport SRL.

(2) Actul adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 8/13.05.2022 se constituie în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5 Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, ca în numele și pe seama comunei Clinceni  să aprobe modificarea următoarelor Documente asociate: Documentul Asociat 1-Regulament pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul București și Județul Ilfov, Documentul Asociat 2-Caiet de sarcini al serviciilor publice de transport local de călători prin curse regulate în regiunea București-Ilfov, Documentul Asociat 4-Programul de investiții cu finanțare integrală sau parțială de la bugetul UAT-urilor membre ale Entității Contractante, Documentul Asociat 5-Programul de investiții al Operatorului, Documentul Asociat 6-Lista punctelor de distribuție a titlurilor de călătorie și programul de funcționare, Documentul Asociat 8-Metodologia pentru distribuția veniturilor pe Operatori, aferente Contractelor de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători nr. 5/29.07.2021, 6/29.07.2021, 7/29.07.2021 și 8/13.05.2022, încheiate cu Ecotrans STCM SRL, Serviciul de Transport Voluntari SA, Societatea de Transport București STB SA, respectiv SC Regio Serv Transport SRL.

Art.6 Se acordă mandat special Președintelui Asociației ca în numele și pe seama comunei Clinceni  să semneze Actele Adiționale la Contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr., 5/29.07.2021, 6/29.07.2021, 7/29.07.2021 și 8/13.05.2022, încheiate cu operatorii regionali Ecotrans STCM SRL, Serviciul de Transport Voluntari SA, Societatea de Transport București STB S.A, respectiv SC Regio Serv Transport SRL.

Art.7 Se acordă mandat special domnului Primar Adrian BUDEANU-, reprezentant al comunei Clinceni , să semneze Actele Adiționale la Contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov nr. 5/29.07.2021, 6/29.07.2021, 7/29.07.2021 și 8/13.05.2022, încheiate cu operatorii regionali Ecotrans STCM SRL, Serviciul de Transport Voluntari SA, Societatea de Transport București STB S.A, respectiv SC Regio Serv Transport SRL.

Art.8 Primarul  comunei Clinceni., prin aparatul de specialitate și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CLINCENI

Adrian BUDEANU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CLINCENI

Liliana DOBRE

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi