R E F E R A T
De motivare si aprobare
Sportul se practică sub cele mai diferite forme, însoțind omul de la naștere până la bătrânețe, creând astfel un stil de viață echilibrat și sănătos. Sportul dispune de strategii de aplicare și metode adaptate pentru realizarea obiectivelor diferențiate, pentru fiecare vârstă. Inclus în educația permanentă acesta acționează în sistem global, fizic, psihic și cultural favorizând integrarea socială a oamenilor indiferent de rasă, cultură sau orientare politică.
Sportul este totodată factor de consolidare a rezistenței la inconvenientele vieții moderne, o bogăție comună cu profund caracter educativ pe parcursul întregii vieți, reprezentând un tonic pentru activitățile de timp liber individuale sau în grup.
Promovând respectul pentru organismul propriu și al altora, educația fizică și sportul se constituie în forme de educație pentru sănătate. Omul este, în primul rând, o ființă biologică ale cărei componente structural-funcționale sunt, în mod general și specific, influențate prin educație fizică și sport. Funcția de optimizare a potențialului biologic reprezintă, de fapt, punctul de plecare al tuturor influențelor exercitate asupra organismului uman.
Sportul de performanta este un adevărat laborator de excelență umană, atât în ceea ce privește sănătatea, cât mai ales în dezvoltarea capacității de performanta. Acesta constituie un teritoriu în care ființa umană caută perfecțiunea și pe care de multe ori o realizează spre încântarea sa și a milioanelor de admiratori
Sportul de performanță presupune mult mai multă muncă, mult mai mult efort, mai multă seriozitate, responsabilitate, disciplină, decât sportul de plăcere.
Analizând rezultatele obținute de către elev sportiv PETRE STEFAN CRISTIAN consider ca trebuie sa ne mândrim cu performantele acestuia , el reprezentând un exemplu pentru colegii lor din cadrul Liceului sportiv . .
Pentru aprecierea obținerii locului l la Campionatul European de karate de către elevul sportiv Petre Stefan Cristian inițiez un proiect de hotărâre privind aprobarea premierii acestuia si alocarea sumei de 1.000 lei din bugetul local, bani ce reprezintă premiul ante menționat, proiect de hotărâre ce va fi analizat de către Consiliul local in vederea adoptării unei hotărâri in acest sens.
PRIMAR,
ADRIAN BUDEANU