Art. 1 Ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, se aprobă Organigrama (Anexa nr. 1), Statul de Funcţii (Anexa nr. 2) și Regulamentul de Organizare și Funcționare (Anexa nr. 3), aferente aparatului de specialitate al Primarului comunei Clinceni, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Pentru respectarea drepturilor la carieră ale funcționarilor publici și ale personalului contractual, ale căror posturi sunt afectate de aprobarea noii structuri organizatorice, prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 30 de zile lucrătoare, iar orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Art. 3 Cheltuielile de personal aferente compartimentelor exceptate, respectiv Serviciul Public de Asistență socială, Compartiment Cultură și Serviciul Administrare Spații și Imobile de Învățământ vor fi prevăzute în bugetul local 2026, începând cu luna iulie 2026, la capitolele bugetare corespunzătoare.
Art. 4 Începând cu data prezentei, se aprobă împuternicirea Primarului comunei Clinceni cu efectuarea de modificări ale posturilor din cadrul structurii aparatului de specialitate al primarului comunei Clinceni, modificări ce se vor dispune prin act administrativ al conducătorului instituției publice, în conformitate cu art. 196. alin. (1), lit. b) din Codul Administrativ.
Art. 5 (1) Primarul Comunei Clinceni, compartimentul Resurse Umane şi serviciile implicate vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei Hotărâri, conform competenţelor.
(2) Comunicarea şi aducerea la cunoştinţa publică se vor face, conform competenţelor, prin grija Secretarului General al Comunei Clinceni.