Nr. 13725/18.05.2026
Doamnelor si domnilor consilieri,
Luând la cunoștința de adresa nr 16.652 înaintata de Societatea Apa Canal Ilfov privind identificarea si alocarea unui teren pentru realizarea unei stații de epurare a apelor uzate menajere precum si de :
- Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
Art. 1 alin. (1) și alin. (2) – definesc unitatea administrativ - teritorială ca persoană juridică de drept public, cu patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină;
Art. 354 – reglementează componența patrimoniului unităților administrativ - teritoriale;
Art. 355 – definește domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale ca fiind alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele de interes sau uz public;
Art. 357 – stabilește că bunurile din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale sunt supuse regimului juridic de drept comun, dacă prin lege nu se dispune altfel;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
Art. 553 alin. (1) – prevede că sunt bunuri proprietate privată toate bunurile care nu fac obiectul proprietății publice, indiferent de titular; bunurile proprietate privată sunt și ele inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, în condițiile legii;
- Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997:
Art. 1, Art. 2, Art. 3 și Art. 4 – consacră principiul autonomiei locale, dreptul colectivităților locale de a-și gestiona și reglementa, în cadrul legii, o parte importantă din treburile publice, în interesul locuitorilor lor;
- Legea nr. 18/1991 privind Fondul Funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
Art. 31 alin. (2) – stabilește că terenurile care fac parte din domeniul privat al comunelor, orașelor sau municipiilor sunt administrate de consiliile locale, conform legii;
- Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
Art. 27 – reglementează înscrierea dreptului de proprietate privată în cartea funciară; unităților administrativ-teritoriale li se înscrie dreptul de proprietate privată prin hotărâre a consiliului local de atestare a dreptului de proprietate, însoțită de documentația cadastrală aferentă;
S-a identificat pe raza comunei Clinceni, județul Ilfov, terenul intravilan în suprafață de 37.922 mp, situat în Tarlaua 17, Parcela 91, ce se doreste a fi inclus in dpmeniul privat al comunei Clinceni.
Față de cele prezentate, în temeiul prevederilor legale menționate, propun initierea unui Proiect de hotărâre privind:
- Atestarea apartenenței la domeniul privat al comunei Clinceni, județul Ilfov, a terenului intravilan în suprafață de 37.922 mp, situat în Tarlaua 17, Parcela 91, comuna Clinceni, județul Ilfov;
Comisia pentru inventarierea bunurilor care alcatuiesc domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale comuna Clinceni, judetul Ilfov, va actualiza inventarul bunurilor ce alcatuiesc domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale comuna Clinceni judetul Ilfov, in termen de cel mult 90 de zile de la modificarea regimului juridic al bunurilor respective.
Inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul privat al unitatii administrativ teritoriale comuna Clinceni, judetul Ilfov va fi completat prin hotarare de consiliului local ori de cate ori va fi necesar.
PRIMAR,
BUDEANU ADRIAN