Art. 1 - Se aprobă participarea Comunei Corlățel la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, conform Ordinului MMAP nr.2261/2022 pentru aprobarea ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2. (1) - În cadrul unei sesiuni de înscriere, comuna Corlățel va aplica pentru un număr de 10 autovehicule, maxim.
(2) - Sumele necesare pentru participarea la cofinanțare sunt asigurate din bugetul local, contribuția proprie a comunei Corlățel fiind de 600 lei pentru fiecare autovehicul uzat, casat, ca parte a stimulentului pentru casare, iar suma de 2.400 lei va fi alocată din Fondul pentru mediu.
Art. 3 - Se aprobă Regulamentul privind participarea persoanelor fizice, în cadrul programului privind casarea autovehiculelor uzate, care cuprinde Procedura internă și Cererea privind înscrierea persoanelor fizice în Program elaborată de Primăria comunei Șiria, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 - Se desemnează d-l POPESCU Mihai-Florian, consilier în compartimentul impozite și taxe, persoana responsabilă cu implementarea și monitorizarea proiectului privind casarea autovehiculelor uzate.
Art. 5 - Primarul, prin aparatul propriu de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului general, potrivit prevederilor art.135, alin.(4) și art.243 alin.(1) lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Instituției Prefectului județului Mehedinți, primarului comunei Corlățel și Asociației pentru Managementul Serviciilor de Apă și de Canalizare Mehedinți.