Art.1. Se aprobă necesitatea și oportunitatea investiției „Amenajare spațiu de joacă pentru copii în comuna Costești, județul Iași”, denumit în continuare proiect.
Art.2. Se aprobă implementarea proiectului „Amenajare spațiu de joacă pentru copii în Comuna Costești, județul Iași, denumit în continuare Proiectul, în valoare totală de 464.626,00 lei cu TVA, adică 91.552,00 euro ( calculat la cursul euro, 1 euro= 5,0750 lei) cu TVA, valoare TVA lei 80.215,00 adică 15.805,00 euro, din care:
- valoare eligibilă 228.583 lei fără TVA, respectiv 45.041,00 euro fără TVA
- valoare neeligibilă 155.828,00 lei fără TVA, respectiv 30.706,00 euro fără TVA și valoare TVA 80.215,00 lei, respectiv 15.805,00 euro
Art. 3. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, 12 de luni, în cazul obținerii finanțării prin Planul Strategic PAC 2023-2027, potrivit legii.
Art.4. (1) Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanta a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
(2) Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure cofinanțarea proiectului.
Art.5. Numărul locuitorilor și minoritățile sau grupurile devaforizate deservite de Proiect, dupa caz, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexa nr.1, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6. Reprezentantul legal al comunei Costești este primarul acesteia, domnul Doacă Aurel este reprezentantul legal al comunei Costești, județul Iași în relația cu AFIR, pe toată durata implementării proiectului.
Art.7. Parcul de joacă nu va fi utilizat în scopuri generatoare de venituri, ci exclusiv pentru copii, oferindu-le un spatiu sigur si special amenajat in care sa se joace si sa isi dezvolte abilitatile motorii și cognitive, creativitatea și abilitatile sociale.
Art.8. Se împuternicește primarul comunei Costeşti, jud. Iaşi, domnul Doacă Aurel, să semneze documentele şi actele necesare, pentru implementarea investiţiei prevăzută la art 1.
Art.9. Primarul comunei Costesti, jud. Iaşi, prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al primarului, va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.10. Secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale Comuna Costești, jud. Iaşi, va face public conţinutul prezentei Hotărâri prin procedura afişării şi va înainta câte un exemplar al acesteia, Primarului comunei Costeşti, compartimentului buget-finanțe, taxe, impozite și relații cu publicul, compartimentului achiziții publice, precum și Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.