PROCEDURA
de acordare a scutirilor de la plată a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente obligațiilor bugetare constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate bugetului local de către contribuabilii din Comuna Costeşti, jud. Iaşi
ART. 1. Dispoziţii generale
- Prezenta procedură se aplică persoanelor fizice care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri datorează majorări de întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale, respectiv impozitelor şi taxelor locale, chiriilor, redevenţelor, altor obligaţii restante la plată, datorate bugetului local calculate în limita termenului de prescripţie prevăzut de actele normative în vigoare.
- Prezenta procedură se aplică pe raza administrativ - teritorială a comunei Costeşti, jud. Iaşi şi va fi adoptată prin hotărâre a Consiliului Local al acestei unităţi administrativ teritoriale.
ART. 2. Obiectivul şi scopul procedurii
Obiectivul prezentei proceduri constă în atragerea cu celeritate de venituri la bugetul local, precum şi în respectarea principiului egalităţii de tratament, respectiv stabilirea în mod nediscriminatoriu a criteriilor şi mijloacelor de acordare a facilităţilor fiscale persoanelor fizice.
ART. 3. Durata de aplicare a procedurii
Prezenta procedură se adresează contribuabililor persoane fizice şi juridice care la data intrării în vigoare a prezentei proceduri şi pe perioada derulării acesteia, respectiv până la data de 31.12.2026 (data limită de achitare a obligaţiilor principale), au înregistrate în evidența fiscală ale U A T Comuna Costeşti, jud. Iaşi, majorări de întârziere și penalități aferente obligațiilor bugetare constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate bugetului local.
Scutirea se aplică majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor principale datorate şi achitate integral, în procent de 100% scutire, la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale (impozite şi taxe locale, chirii, redevenţe, alte obligaţii la bugetul local), dacă obligaţiile bugetare principale vor fi achitate la data solicitării scutirii.
ART. 4. Beneficiarii şi bugetul estimat
(1) Numărul de beneficiari estimat este de cca 834 contribuabili, plătitori de impozite şi taxe, chirii, redevenţe şi alte venituri la bugetul local.
(2) Valoarea totală estimată a scutirii care va fi acordată în cadrul prezentei proceduri, pe toată durata de aplicare a acesteia, este de aproximativ 198.699,00 lei pentru contribuabili, reprezentând majorări pentru impozite şi taxe locale, chirii, redevenţe, neachitate în anii anteriori.
ART. 5. Condiţii de eligibilitate a procedurii
Scutirile ce vor fi acordate prin prezenta procedură sunt cele prevăzute de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, respectiv art. 456 şi art. 464 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi art. 22 şi art. 185 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Pot beneficia de scutirile prevăzute în prezenta procedură contribuabilii care sting integral, la data solicitării scutirii, obligaţiile principale, constând în amenzi, impozite, taxe, şi alte obligaţii datorate la bugetul local şi depun cerere până la data de 31.12.2026 pentru a beneficia de aceste facilităţi .
În acest caz, contribuabilii beneficiază de 100% scutire de la plata majorărilor/penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor principale.
ART. 6. Modalitatea de implementare a procedurii
- Pentru a beneficia de scutirea prevăzută în prezenta procedură, contribuabilii vor depune, până la data de 31.12.2026 la Registratura Primăriei comunei Costesti, jud. Iaşi, o cerere temeinic justificată, la care se vor anexa următoarele:
- copie după actul de identitate al contribuabilului sau după caz al plătitorului;
- dovada achitării obligaţiilor principale pentru care se solicită scutirea;
- extrasul de rol.
- Cuantumul scutirii pentru fiecare beneficiar este reprezentat de cuantumul majorărilor de întârziere aferente impozitului, taxei, chiriei, redevenţei sau altui venit la bugetul local, achitate integral, în condiţiile prezentei proceduri.
- Cererea şi documentaţia privind scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor principale datorate bugetului local va fi analizată în termen de 30 zile de la data înregistrării ei de către Compartimentul buget-finanţe, taxe şi impozite, din cadrul U A T Comuna Costeşti, jud. Iaşi.
- Compartimentul buget-finanţe, taxe şi impozite verifică îndeplinirea condiţiei privind achitarea integrală la data solicitării, a impozitelor şi taxelor locale, a chiriilor, redevenţelor, amenzilor contravenţionale şi a altor obligaţii datorate bugetului local şi respectarea oricărei alte prevederi a prezentei proceduri.
- În urma analizei efectuate, se întocmeşte un referat de către Compartimentul buget-finanţe, taxe şi impozite privind îndeplinirea condiţiilor pentru scutire, iar documentaţia împreună cu referatul va fi înaintată spre aprobare ordonatorului principal de credite al Comunei Costeşti, jud. Iaşi, fără a fi necesară aprobarea fiecărei cereri prin hotărârea consiliului local. În baza aprobării/neaprobării pronunţată de ordonatorul principal de credite, va fi emisă de către Compartimentul buget-finanţe, taxe şi impozite, decizia privind acordarea / neacordarea scutirii.
- Operarea efectivă a facilităţilor acordate va fi efectuată pe baza referatului aprobat de către primar şi a deciziei de calcul a majorărilor de întârziere aferente impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor şi altor taxe pentru care sunt îndeplinite condiţiile din prezenta procedură, după care vor fi scăzute din evidenţele fiscale, despre acest lucru fiind înştiinţate persoanele fizice care au depus cererea.
- În cazul în care contribuabilul nu este exigibil, raportat la prezenta procedură, Compartimentul impozite, taxe locale şi executări silite va comunica în scris acest lucru.
CONSILIER,
ILIASA ALINA MIHAELA