Art. 1. Aprobă alegerea unui nou presedinte de sedinta, în persoana dlui. consilier local HOHAN PETRU, pentru o perioada de două luni, respectiv, noiembrie şi decembrie 2024, care va conduce lucrările ședințelor şi va semna hotărârile adoptate în această perioadă, începând cu data de 01.11. 2024.
Art. 2. Aprobă graficul de sedinta a consiliului local pentru lunile noiembrie şi decembrie 2024, conform anexei nr.1, care face parte din prezenta hotarare.
Art. 3. Începand cu data de 01.11.2024, incetează aplicabilitatea H.C.L. nr. 62 din 25.09.2024.
Art.4 Secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale Comuna Costești, jud. Iaşi, va face public conţinutul prezentei Hotărâri prin procedura afişării şi va înainta câte un exemplar al acesteia, Primarului comunei Costeşti, persoanei nominalizat[ la art. 1, precum si Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.