INVESTITIA „Panouri fotovoltaice pentru un consum energetic mai scăzut în Comuna Costești, Județul Iași„
- Fundamentarea necesității și oportunității investiției
Plecând de la obiectivele PAC (Politica Agricolă Comună) coroborate cu strategia de politică energetică și cu noul context economic la României în care trebuie avute în vedere reducerea costurilor în toate domeniile de activitate, totodată, având în vedere liberalizarea prețului la energia electrică începând cu 1 iulie 2025, se pune o presiune foarte mare pe bugetul consiliilor locale. Astfel, acestea sunt motivate să caute soliții de eficientizare și reducere a costurilor, mai ales cele cu energia electrică utilizata de școli, săli de sport unde consumul anual este foarte mare datorită timpului mare de funcționare al acestora.
Conceptul de utilizare a panourilor fotovoltaice a devenit foarte interesant atât pentru consumatorii rezidențiali/autorități publice (prin accesarea de fonduri privind înființarea de parcuri fotovoltaice pentru a deveni independente), cât și pentru antreprenorii mici și mari în ultimii ani, datorită beneficiilor cu care vine la pachet. Avantajele utilizării acestora se traduc prin:
- Protecție împotriva instabilității prețurilor la energie
- Facturi mult mai mici sau 0 la consum
- Evitarea riscului de fluctuații ce afectează procesele de producție
- Creșterea valorii locuinței/clădirii pe care sunt montate
- Reducerea emisiilor și amprentei de CO2.
În funcție de capacitatea instalată, sunt șanse chiar de a deveni independent energetic, adică de a nu mai depinde de rețeaua națională pentru acoperirea consumului de energie.
Nu e de neglijat că în vârtejul dezbaterilor privind schimbările climatice, odată cu mărirea numărului de prosumatori, poți contribui în mod real la tranziția spre o energie curată, regenerabilă și construirea unor rețele stabile. Însă, pentru comuna Costesti, prin amplasarea sistemului de panouri fotovoltaice pe sala multimedia nu se pune deocamdată problema de a deveni prosumator ci doar de producere a energiei utilizată de clădirea primariei și a dispensarului în vederea optimizării costurilor actuale.
Obiectivul general al proiectului propus este acela de a reduce consumul de energie electrică de la rețeaua publică și utilizarea resurselor proprii pentru producerea și utilizarea acesteia ceea duce la o scădere și o optimizare semnificativă a costurilor.
Panourile achizitionate vor fi montate pe clădirea dispensarului uman din satul Costesti (carte funciara/numar cadastral 60560) și pe clădirea primăriei Costesti (carte funciara/numar cadastral 61142), cladiri aflate in domeniul public al comunei Costesti, judetul Iasi.
Regimul juridic al terenului:
- Amplasamentul terenului se află în intravilanul comunei Costesti, județul Iași.
- Natura proprietății – aparține domeniului public al comunei Costesti, (poziția 97 pentru dispensar si pozitia 98 pentru primarie) din Inventarul domeniului public actualizat prin HCL nr. 7 din 31.01.2019 privind aprobarea si insusirea inventarului bunurilor care apartin domeniului public si privat al Comunei Costesti, judetul Iasi cu ocazia inventarierii de sfarsit de an 2018.
- Terenul nu este inclus în zonă de protecție a monumentelor istorice și nici în zonă de protecție a naturii.
Regimul economic: folosința actuală – teren curți construcții pentru instituții publice și servici de învățământ.
Regimul tehnic: suprafața terenului: NC60560 = 1326 mp, NC61142 = 13754 mp. Terenul are acces dintr-un drum public.
In cladirile identificate pentru amplasarea panourile se desfasoara activitate de administrare publica si sanatate. Daca ne raportam la consumul din anul 2024, cele doua cladiri au un consum energetic destul de mare, fapt ce aduce un aport financiar sustinut din bugetul comunei, insa, in conditiile actuale de restrictii bugetare si reducere de cheltuieli, una din masurile urgente si sustenabile care se poate lua, este amplasarea un sistem de panouri fotovoltaice cu bateri de stocare pe cladirile cu un consum relativ mare in comuna.
La nivelul anului 2024 consumul de energie electrica (kwh) se prezinta astfel:
| AN 2024/luna | Total consum/an | |||||||||||
Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sept | Oct | Nov | Dec |
| |
Primarie | 396 | 932 | 296 | 270 | 1151 | 400 | 476 | 640 | 262 | 295 | 2619 | 221 | 7978 |
Dispensar | 376 |
| 315 | 256 |
|
| 246 |
| 290 | 280 |
| 559 | 2322 |
In functie de acest consum s-a stabilit necesarul de panouri fotovoltaice pentru fiecare cladire in parte, astfel ca:
- pentru cladirea primarie s-au prevazut un numar de 18 bucati panouri de o putere de 460 Wp si daca ne raportam la numarul mediu de consum zilnic (4 ore/zi) pe un an calendaristic (365 zile) inmultit cu rata de corectie de 0,8, rezulta ca sistemul instalat va produce 9,67 Mw/an, ceea ce ar suplimenta foarte mult din costul de consum al energie electrice, care in final se va vedea in valoarea facutrilor. Avand in vedere ca activitatea de administratie publica presupune un program normat de 8 ore pe zi, calculul puterii produse de sistemul de panouri va fi 19,34 Mw/an.
- pentru cladirea dispensarului s-au prevazut un numar de 12 bucati panouri de o putere de 460Wp si daca ne raportam la numarul mediu ce consum zilnic (4 ore pe zi) pe un an calendarisitic (365 zile) inmultita cu o rata de corectie de 0,8, rezulta ca sistemul instalat va produce 6,45 Mw/an, un consum care va reduce mult costul facturilor.
Necesitatea achiziționării unui sistem de panouri fotovoltaice, atat pentru cladirea primariei cat si pentru dispensarul din comuna, vine din dorința aparatului administrativ al comunei sub conducerea directă a primarului care caută întotdeauna soluții pentru optimizarea costurilor raportat la bugetul de care dispune însă fără a periclita activitatea desfaurata in cele doua cladiri. De asemenea, necesitatea și oportunitatea achiziționării panourilor fotovoltaice pentru dotarea celor doua cladiri sunt date de posibilitatea rezolvării problemelor curente (consum mare de energie la cost mare) iar rezultatele preconizate sunt reducerea costurilor cu energia, impact pozitiv asupra mediului.
În contextul actual al schimbărilor climatice și al creșterii costurilor energetice, economisirea resurselor trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă. Printr-un comportament de consum responsabil, putem contribui la diminuarea risipei inutile de energie acasă, la școală sau la locul de muncă, pentru un viitor mai bun al comunității și al întregii planete.
Panourile solare pentru școli au multe avantaje, pe lângă reducerea amprentei de carbon a unei instituții, panourile solare generează și o mare cantitate de energie. Odată cu instalarea acestor panouri fotovoltaice, cheltuielile cu energia electrică vor fi reduse foarte mult.
Oportunitatea accesării fondurilor puse la dispoziția comunității locale de către GAL IAȘI SUD- VEST din care face parte și Comuna Costesti este foarte importantă și nu poate fi ratată, drept pentru care se propune prezentul proiect ce va avea un impact pozitiv atât asupra comunității, dar mai ales asupra mediului.
Panourile se numără printre principalele variante de iluminat economic, cu impact direct in reducerea facturilor. Autoritățile încep să susțină, din ce în ce mai des, prin diferite inițiative și politici de mediu dezvoltarea acestor sisteme ca alternativă la rețeaua energetică națională.
Panourile solare sunt dispozitive care utilizează radiația solară pentru a produce ulterior alte resurse. Acestea sunt fabricate din materiale speciale care absorb lumina și căldura soarelui prin intermediul celulelor din componența lor, le transformă și le eliberează apoi sub formă de energie. Spre deosebire a alți combustibili utilizați pentru producerea luminii și a căldurii, energia solară este o sursă inepuizabilă, gratuită și poate cel mai important aspect, regenerabilă și nepoluantă, așa numita “energie verde”. Panourile fotovoltaice sunt componenta care generează energie sistemelor prin conversia radiației solare în energie electrică.
Un sistem fotovoltaic reprezintă un ansamblu de echipamente cu rolul de a transforma radiația solară în energie electrică. Curentul electric produs de un sistem fotovoltaic este de tip continuu, iar pentru transformarea acestuia în curent alternativ se utilizează invertoare. Principala componentă a unui sistem fotovoltaic este panoul sau modulul fotovoltaic.
- Descrierea funcțională și tehnologică
Prin investiția propusă “Panouri fotovoltaice pentru un consum energetic mai scazut in Comuna Costesti, Judetul Iasi se vor achiziționa panouri fotovolatice ce vor fi montate pe cladirea dispensarului din sat Costesti (carte funciara nr. 60560) și pe clădirea primariei Costești (carte funciara nr. 61142), cladiri aflate in Inventarul domeniului public al comunei Costești, in vederea reducerii consumului de energie electrica.
Pentru primarie – sistemul presupune achizitia și montarea unui numar de 18 bucati panouri monocristalin cu o putere nominala de 460 Wp, invertor - 1 buc. de 8kW, sistem de monitorizare si comunitatie (datalogger pentru supravegherea performantei) si un sistem de stocare a energiei cu o capacitate nominala de 280Ah – tensiune nominala de 51,2V.
Se propune implementarea unei instalatii fotovoltaice cu o putere instalata de 8,28 kWp amplasata pe acoperisul cladirii primariei prin care se urmareste producerea de energie electrica din surse regenerabile, contribuind la reducerea independentei de energie electrica din retea si la diminuarea emisiilor de CO2.
Pentru dispensar - sistemul presupune achizitia și montarea unui numar de 12 bucati panouri monocristalin cu o putere nominala de 460 Wp, invertor - 1 buc. de 6kW, sistem de monitorizare si comunitatie (datalogger pentru supravegherea performantei) si un sistem de stocare a energiei cu o capacitate nominala de 280Ah – tensiune nominala de 51,2V.
Se propune implementarea unei instalatii fotovoltaice cu o putere instalata de 5,5 kWp amplasata pe acoperișul clădirii primariei prin care se urmareste producerea de energie electrica din surse regenerabile, contribuind la reducerea independentei de energie electrica din retea și la diminuarea emisiilor de CO2.
Implementarea acestor sisteme fotovoltaice se aliniaza obiectivelor de eficienta energetica și sustenabilitate, avand urmatoarele beneficii principale:
- Reducerea costurilor cu energia electrica – prin utilizarea energiei solare se va reduce semnificatic consumul de electricitate de la reteaua publica;
- Independenta energetica – sistemul fotovoltaic va asigura o sursa de energie proprie și stabila;
- Protectia mediului – utiliarea energiei solare contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si la combaterea schimbarilor climatice;
- Respectarea politicilor de energie verde – astfel, proiectul va fi în conformitate cu strategia nationala si europeana privind cresterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic.
In aceasta investitie, beneficiarul își propune să îmbunătățeasca eficiența energetica a activităților desfășurate, să reducă impactul asupra mediului și să contribuie la tranziția către un sistem energetic sustenabil.