Art. 1. Aprobă alegerea unui nou presedinte de şedinţă în persoana dlui. Simireanu Marius Nicolaie, pentru o perioada de trei luni, respectiv octombrie, noiembrie şi decembrie, anul 2022, care va conduce lucrările şedintelor şi va semna hotărârile adoptate în această perioadă, începând cu data de 01.10.2022.
Art. 2. Aprobă graficul de sedinta a consiliului local pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, anul 2022, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotarare.
Art. 3. Începand cu data de 01.10.2022, încetează aplicabilitatea H. C. L Comuna Costeşti, jud. Iaşi nr. 51/2022, privind alegerea presedintelui de sedinta si aprobarea graficului de sedinta pentru lunile iulie, august şi septembrie, anul 2022;
Art.4. Secretarul general al unitatii administrativ-teritoriale Comuna Costești, jud. Iaşi, va face public continutul prezentei Hotărâri prin procedura afisarii si va înainta câte un exemplar al acesteia, Primarului comunei Costeşti, persoanei nominalizată la art. 1, precum si Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.