Art. 1 Începând cu data de 1 ianuarie 2023, se aprobă salariile de bază pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Costești, jud. Iași, conform Anexei nr. 1 si Anexei nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Începând cu data de 01.01.2023, prevedrile H.C.L. comuna Costești, jud. Iași nr. 13 din 27.01.2022, privind stabilirea salariilor de bază ale funcţiilor publice şi contractuale din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” utilizate în cadrul aparatului de specialitate al primarului UAT Comuna Costești, județul Iași , nu mai au aplicativitate.
Art. 3 . Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire către primarul comunei Costeşti, jud. Iaşi prin intermediul aparatului de specialitate.
Art.4. Secretarul general al unitatii administrativ-teritoriale Comuna Costești, jud. Iaşi, va face public continutul prezentei Hotărâri prin procedura afisarii si va înainta câte un exemplar al acesteia, Primarului comunei Costeşti, compartimentului stare civilă, evidenţa persoanei şi resurse umane, compartimentului buget-finanţe, taxe, impozite şi relaţii cu publicul, precum si Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.