Art.1. - Se aprobă documentația tehnico-economică – faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 25 – strada Minerului din Municipiul Deva”, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. - Valoarea totală estimată a investiției, conform Devizului general Anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, este de 3.464.793,17 lei fără TVA, respectiv 4.117.692,46 lei cu TVA, din care valoarea C+M este de 2.589.196,79 lei fără TVA, respectiv 3.081.144,18 lei cu TVA.
Art.3. - Finanțarea lucrărilor se va face din bugetul general al Municipiului Deva și/sau alte surse legal constituite – Planul Național de Redresare și Reziliență, Programul Regional Vest 2021-2027 și/sau alte surse.
Art.4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicesc Direcția tehnică și Direcția economică prin structurile de specialitate.
Art.6. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului județului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Administratorului public;
- Direcției tehnice;
- Direcţiei economice;
- Serviciului programe dezvoltare.