Art.1. – Se declară de utilitate publică de interes local lucrările care urmează a fi executate pentru realizarea obiectivului de investiție “Regenerarea Urbană a zonei Micro 15” din municipiul Deva, pe amplasamentul stabilit pe baza documentației de urbanism, a documentației tehnico-economice – faza studiu de fezabilitate cu elemente D.A.L.I, și proiect tehnic aprobate.
Art.2. – Se autorizează Primarul Municipiului Deva și aparatul de specialitate al acestuia să deruleze toate etapele, demersurile și procedurile legale necesare în vederea disponibilizării suprafețelor de teren afectate de lucrările de utilitate publică, inclusiv încetarea contractelor de concesiune existente, eliberarea amplasamentelor, precum și în vederea declanșării, parcurgerii și finalizării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii, pentru terenurile identificate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. – Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se împuternicesc Primarul municipiului Deva și aparatul de specialitate.
Art.4. - Prezenta hotărâre se comunică:
-Instituției Prefectului Județului Hunedoara;
-Primarului municipiului Deva;
-Direcției tehnice;
-Direcției urbanism, Arhitect Șef;
-Serviciului programe dezvoltare;
-Direcției administrarea domeniului public și privat.