Art.1. - Se aprobă documentația tehnico-economică faza revizuire D.A.L.I. și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare imobil situat în municipiul Deva, str. Titu Maiorescu nr.26 – Obiect 1: Corp C1-U1 și Obiect 2: Corp C1-U2 , municipiul Deva“ conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Se aprobă Devizele generale - faza revizuire D.A.L.I. pentru obiectivul de investiții “Reabilitare imobil situat în municipiul Deva, str. Titu Maiorescu nr.26 – Obiect 1: Corp C1-U1 și Obiect 2: Corp C1-U2, municipiul Deva “, conform Anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. – Valoarea totală a investiției conform Devizelor Generale-faza revizuire D.A.L.I. – Obiect 1: Corp C1-U1, este de 3.716.764,40 lei fără TVA, respectiv 4.491.303,65 lei cu TVA, din care C+M este de 2.589.292,55 lei fără TVA, respectiv 3.133.043,99 lei cu TVA și Obiect 2: Corp C1-U2 este de 1.889.172,17 lei fără T.V.A., respectiv 2.283.235,63 lei cu T.V.A., din care C+M este de 1.152.683,48 lei fără T.V.A., respectiv 1.394.747,01 lei cu T.V.A..
Art.4. - Finanțarea acestei documentații se va face din Bugetul local al municipiului Deva, Cap.68.02 - Asigurări și asistență socială - Lucrări în continuare, Poz.58 avându-se în vedere accesarea fondurilor nerambursabile prin depunerea unei cereri de finanțare în cadrul Programului de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritate: POI - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectiv specific: RSO4.2 - Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieți prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online (FEDR) în procentele stabilite prin Ghidul solicitantului, la care se adaugă cheltuielile neeligibile/conexe, după caz, fiind suportate din bugetul general al municipiului Deva.
Art.5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.6. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Direcția Tehnică și Direcția Economică, prin compartimentele de specialitate.
Art.7. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului județului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcției tehnice;
- Direcției economice;
- Serviciului investiții, reparații publice.