Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 285 / 09.07.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2027

Forma inițiatorului

Proiect de hotărâre

Nr. 285 din 09.07.2026

privind aprobarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2027

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.43 din Legea locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 

Art.21 alin.1 şi art.30 din Hotărârea Guvernului României nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, cu modificările şi completările ulterioare,  

Art.19 lit.ʺhʺ din Legea nr.7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

Legea nr.9/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, 

Art.129 alin.2 lit.ʺdʺ și alin.7 lit.ʺqʺ, precum și art.243 alin.1 lit.ʺaʺ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,    

Ținând cont de:

Procesul-verbal nr.18704/30.06.2026 al Comisiei sociale de repartizare a locuinţelor destinate închirierii, constituită la nivelul Consiliului local al municipiului Deva, prin care se propune aprobarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a unității administrativ-teritoriale Municipiul Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2027, actele necesare pentru depunerea dosarului de locuinţă destinată închirierii, precum și cererea de înscriere în lista privind ordinea de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe din fondul locativ aflat în proprietatea statului și a municipiului Deva,

Luând act de:

Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea şi oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a unității administrativ-teritoriale Municipiul Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2027,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. – Aprobă criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a unității administrativ-teritoriale Municipiul Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2027, prevăzute în Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. – Aprobă actele necesare pentru depunerea dosarului de locuinţă destinată închirierii, prevăzute în Anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. – Aprobă cererea de înscriere în lista privind ordinea de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe din fondul locativ aflat în proprietatea statului și a municipiului Deva, prevăzută în Anexa nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. – Începând cu data de 01.01.2027, se abrogă Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.271/2025.

Art.5. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcţia de asistenţă socială Deva, prin Serviciul fond locativ.

Art.6. – Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului  administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7. – Prezenta hotărâre se comunică:                                   

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcţiei de asistenţă socială Deva;

- Serviciului fond locative; 

- Solicitanţilor de locuinţe, prin afişarea hotărârii pe panourile de afișaj special amenajate ale Primăriei municipiului Deva și pe pagina de internet www.primariadeva.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA

Lucian Ioan RUS

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA

Bogdan-Ciprian BĂLAN

Rezultate voturi