Art. 1. – Se aprobă documentația de urbanism în fază P.U.Z. pentru: Parcelare și construire locuinte, servicii, clădiri sociale și functiuni complementare, în zona W.Mărăcineanu, din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Art. 2 Obtinerea autorizatiilor de construire, a certificatelor de urbanism și realizarea lucrărilor de investiții edilitare se va realiza de către beneficiar, după trecerea in domeniul public al terenului cu destinatia de strada si trotuar.
Art.3 – Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.
Art. 4– Hotărârea se transmite Instituției Prefectului – Județul Mehedinți, Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin și se comunică Arhitectului Șef și Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Serviciului Cadastru din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, O.C.P.I. Mehedinți(hotărârea însoțită de documentația de aprobare PUZ) și persoanelor interesate.