Art. 1. Se aprobă modificarea Actului Constitutiv şi Statutului Asociaţiei pentru Managementul Serviciilor de Apă şi de Canalizare Mehedinţi în sensul:
- înlocuirii reprezentantului Consiliului Local al comunei Cujmir în Adunarea Generală a Asociaţiei pentru Managementul Serviciilor de Apă şi de Canalizare Mehedinţi în urma emiterii HCL nr. 8/23.02.2022 emisă de Consiliul Local Cujmir;
- retragerii comunei Pătulele din cadrul Asociaţiei pentru Managementul Serviciilor de Apă şi de Canalizare Mehedinţi în urma emiterii HCL nr. 20/30.06.2022 emisă de Consiliul Local Pătulele;
Art. 2. Se aprobă modificarea Contractului de Delegare a Gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 20/ 06.11.2009 în sensul excluderii din cadrul acestuia a UAT Pătulele în urma receptionării HCL nr. 20/30.06.2022 emisă de Consiliul Local Pătulele.
Art. 3. Se împuterniceşte doamna Ţeculescu Mianda Daniela, reprezentantul Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, în Adunarea Generală a Asociaţiei pentru Managementul Serviciilor de Apă şi de Canalizare Mehedinţi, să voteze în favoarea adoptării hotărârii în Adunarea Generală a Asociaţiei conform modificărilor aprobate la art.1 și art.2 din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se mandatează doamna Ţeculescu Mianda Daniela, reprezentantul Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, în Adunarea Generală a Asociaţiei pentru Managementul Serviciilor de Apă şi de Canalizare Mehedinţi, să voteze în favoarea împuternicirii domnului Şutoi Cristian, cetaţean român, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, titular C.I. seria MH, nr. 500040, eliberat de SPCLEP Dr. Tr. Severin la data de 06.01.2017 să îndeplinească procedurile prevazute de lege pentru înregistrarea modificărilor Actului Constitutiv şi Statutului Asociaţiei pentru Managementul Serviciilor de Apă şi de Canalizare Mehedinţi, în registrul asociaţiilor şi fundaţiior de pe lângă grefa Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Art. 5. Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine Direcției Tehnice, Asociației pentru Managementul Serviciilor de Apă și de Canalizare Mehedinți.
Art. 6. Hotărârea se transmite Instituţiei Prefectului – Judeţul Mehedinţi, se comunică Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Direcţiei Tehnice, Asociației pentru Managementul Serviciilor de Apă și de Canalizare Mehedinți și doamnei Ţeculescu Mianda Daniela și se publică pe site-ul instituției www.primariadrobeta.ro