Art. 1. Se aprobă tarifele și taxele percepute de Palatul Culturii „Teodor Costescu”, începând cu 1 august 2023, după cum urmează:
a) tarifele de închiriere prin atribuire directă a spațiilor administrate de Palatul Culturii „Teodor Costescu”, conform Anexei 1 care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
b) tarifele pentru prestări servicii cultural artistice organizate de Palatul Culturii „Teodor Costescu”, conform Anexei 2 care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
c) tarifele de vizitare a Castelului Artelor, astfel:
- adulți: 10 lei
- elevi, studenți, pensionari: 5 lei, cu dovada statutului lor socio-profesional
- acces gratuit pentru următoarele categorii:
- copiii sub 7 ani;
- persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora;
- veteranii de război, victimele deportării;
d) tarifele de vizitare a Cetății Medievale a Severinului, astfel:
- adulți: 20 lei
- pensionari: 15 lei, cu dovada statutului lor socio-profesional
- elevi, studenți: 10 lei, cu dovada statutului lor socio-profesional
- acces gratuit pentru următoarele categorii:
- copiii sub 7 ani;
- persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora;
- veteranii de război, victimele deportării;
e) taxe pentru servicii ale Palatului Culturii Teodor Costescu:
- taxă foto-video în interes comercial sau pentru evenimente private: 100 lei
- taxă ghidaj Cetatea Medievală a Severinului, pentru grupuri de minimum 20 persoane: 20 lei
- taxă acces prioritar la Cetatea Medievală a Severinului, pentru grupuri de minimum 20 persoane: 10 lei;
Excepție fac ghidajul și accesul prioritar contractate online.
Art. 2. Persoanele cu handicap beneficiază de regim diferențiat conform prevederilor art. 21 din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.
Art. 3. Participanții la evenimentele organizate de Palatul Culturii Teodor Costescu în baza unui protocol de colaborare pentru activitati culturale, artistice, educative, socio-profesionale sau de comunicare-imagine, fac excepție în privința accesului tarifat la obiectivele turistice.
Art. 4 Ducerea la îndeplinire a Hotărârii revine Palatului Culturii Teodor Costescu și Direcției Economice din cadrul UAT Drobeta Turnu Severin.
Art. 5. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, HCL nr. 150/30.05.2023 își încetează aplicabilitatea.
Art. 6. Hotărârea se transmite Instituției Prefectului – Județul Mehedinți, Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin și se comunică Palatului Culturii „Teodor Costescu”.