Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 318 / 20.10.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea proiectului ”Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15” de către U.A.T Municipiul Drobeta Turnu Severin și a cheltuielilor legate de proiect

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 5

Forma inițiatorului

România

România

Județul Mehedinți

Consiliul Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin

Municipiul Drobeta-Turnu Severin

Proiect de hotărâre

Nr. 318 din 20.10.2023

privind aprobarea proiectului ”Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15” de către U.A.T Municipiul Drobeta Turnu Severin și a cheltuielilor legate de proiect

Ținând cont de:

prevederile Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene prin Programul Operțional Regional  2021-2027,  Prioritatea 3 - Eficienţa energetică și infrastructura verde

Obiectiv specific 2.1 - Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Operaţiunea A - Investiții în clădirile publice în vederea asigurării/creșterii eficienței energetice și măsuri pentru utilizarea unor surse regenerabile de energie

Apel de proiecte nr. PR SV/1/3/2.1/2022  


Luând act de:

  • raportul de specialitate întocmit de către Serviciul Dezvoltare Locală și Managementul Proiectelor înregistrat cu nr. 40371/19.10.2023,  privind aprobarea proiectului ”Reabilitare  Școala Gimnazială Nr. 15”, precum și aprobarea valorii maxime a proiectului;
  • referatul de aprobare nr.  433 / 23.10.2023 privind depunerea proiectului ”Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15’’ de către U.A.T Municipiul Drobeta Turnu Severin, respectiv aprobarea cheltuielilor legate de proiect;
  • Anexa Nr. 1-Descrierea sumară a investiției;
  • Prevederile Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România actualizată;
  • Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.

    În conformitate cu prevederile art.84, art. 129, alin.1, alin. 2, lit. (b), alin. 4, lit. (f), art.139 alin. 1, alin.3 lit. (a), art. 196 alin.1 lit. (a) din Codul Administrativ aprobat prin O.U.G nr.57 din 3 iulie 2019;      


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului drobeta-turnu severin

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă depunerea proiectului ”Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15’’ de către U.A.T Municipiul Drobeta Turnu Severin în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 3 - Eficienţa energetică și infrastructura verde, Obiectiv specific 2.1 - Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Operaţiunea A - Investiții în clădirile publice în vederea asigurării/creșterii eficienței energetice și măsuri pentru utilizarea unor surse regenerabile de energie, nr. apelului de proiecte. PR SV/1/3/2.1/2022.

Art. 2 - Se aprobă valoarea totală a proiectului ,,Reabilitare  Școala Gimnazială Nr. 15’’ în cuantum de 3.202.897,53 lei, fără TVA, respectiv 3.806.930,88 lei cuTVA. 

Art. 3 - Se aprobă contribuția proprie în proiect a UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 64.057,95 lei, fără TVA, respectiv 76.138,62 Lei, cu TVA reprezentând cofinanțarea proiectului ,,Reabilitare -Școala Gimnazială Nr. 15’’.

Art. 4 - Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ,,Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15’’, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local.

Art.  5 - Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

Art. 6 -  Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță, întreținere  ale proiectului ,,Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 15’’ pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia se vor suporta de către U.A.T Municipiul Drobeta Turnu Severin.

Art. 7 - Se împuternicește Primarul Municipiului Marius Vasile SCRECIU să semneze toate actele necesare depunerii proiectului în numele U.A.T Municipiul Drobeta Turnu Severin.

Art. 8 - Prezenta hotărâre se comunică de către Secretarul General al Municipiului Drobeta Turnu Severin Instituției Prefectului - Județul Mehedinți și Primarului municipiului, se transmite către Direcția Dezvoltare Locală si se publică pe site-ul insitutiei www.primariadrobeta.ro.

Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcției Dezvoltare Locală.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN

Marius SCRECIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DROBETA-TURNU SEVERIN

Mirela-Onuța PĂSAT

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi