Art. 1 – Se aprobă încheierea Protocolului de colaborare între Direcția Administrării Domeniului Public (DADP) Slobozia și UAT Comuna Făcăeni, județul Ialomița, în vederea desfășurării activităților de gestionare a câinilor fără stăpân, conform modelului din anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Protocolul de colaborare are ca obiect stabilirea cadrului de cooperare pentru capturarea, transportul, adăpostirea, îngrijirea, sterilizarea și, după caz, eutanasierea câinilor fără stăpân proveniți de pe raza comunei Făcăeni, cu respectarea legislației în vigoare.
Art. 3 – Se împuternicește Primarul comunei Făcăeni să semneze Protocolul de colaborare, precum și orice alte documente necesare pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 4 – Cheltuielile aferente derulării activităților prevăzute în protocol se vor suporta din bugetul local al comunei Făcăeni, în limita creditelor bugetare aprobate.
Art. 5 – Compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Făcăeni și DADP Slobozia vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 6 – Prezenta hotărâre se comunică Primarului comunei Făcăeni, DADP Slobozia, Instituției Prefectului – Județul Ialomița și se aduce la cunoștință publică, conform legii.