Art. I. – Articolul 1 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Fărcașa nr. 25/30 aprilie 2009 privind înfiinţarea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi darea în admninistrarea compartimentului apă, canal din cadrul aparatului de specialitate al primarului a serviciului şi a sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul comunei Fărcaşa, se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art.1. - Se aprobă înfiinţarea serviciului public de alimentare cu apă şi de
canalizare la nivelul comunei Fărcaşa, cu gestiune directă.”
Art. II. – Hotărârea Consiliului Local al comunei Fărcașa nr. 58 din 20 iulie 2016 privind înfiinţarea serviciului public de interes local cu personalitate juridică APĂ CANAL FĂRCAŞA, prin transformarea compartimentului apă, canal din aparatul de specialitate al primarului, se modifică și se completează după cum urmează::
- Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art.1. - Se aprobă înfiinţarea, în condițiile legii, a serviciului “SERVICIUL
PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică.”
- După articolul 1 se introduc 4 noi articole, art. 1¹, art. 1², art. 1³, art. 1⁴ cu următorul cuprins:
”Art.1¹ - (1) SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” se organizează ca serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, este subiect juridic de drept fiscal, este titular al codului unic de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale ale trezoreriei sau la unităţile bancare şi întocmeşte, în condiţiile legii, buget de venituri şi cheltuieli şi situaţii financiare anuale, are patrimoniu propriu.
(2) SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” îşi va desfăşura activitatea în baza hotărârii de dare în administrare cu privire la furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei /activităţi ale acestuia şi operarea sistemului de utilităţi publice aferent acestuia/acestora.
(3) SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” se organizează şi funcţionează pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare.
(4) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetului serviciului “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
(5) Disponibilităţile provenite din fonduri externe nerambursabile sau din împrumuturi destinate cofinanţării acestora se administrează şi se utilizează potrivit acordurilor de finanţare încheiate.
(6) “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” va avea ca principală sarcină furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei şi administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare ale comunei, în conformitate cu hotărârea de dare în administrare a acestui serviciu public organizat pentru satisfacerea nevoilor comunităţii locale de la nivelul comunei Fărcașa, serviciu public care are ca formă de gestiune, gestiunea directă.
(7) Se aprobă ca serviciul “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, să desfăşoare activităţile ce vor fi date în administrarea serviciului prin hotărârea de dare în administrare, activităţi ce aparţin serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare ( captarea apei brute, din surse de suprafaţă sau subterane; tratarea apei brute; transportul apei potabile şi/sau industriale; înmagazinarea apei; distribuţia apei potabile şi/sau industriale, colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori la staţiile de epurare; epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar; colectarea, evacuarea şi tratarea adecvată a deşeurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale şi asigurarea funcţionalităţii acestora; evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolurilor şi a altor deşeuri similare derivate din activităţile prevăzute mai sus, evacuarea apelor pluviale şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor), aşa cum sunt ele prezentate la art.3 lit.b) şi c) din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, cu modificările şi completările ulterioare, şi care îşi găsesc corespondent pentru societăţile comerciale, în următoarele coduri CAEN, astfel:
- CAEN 3600 – Captarea, tratarea şi distribuţia apei;
- CAEN 3700 - Colectarea şi epurarea apelor uzate;
(8) Serviciul „ SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” poate exercita şi orice alte activităţi industriale, comerciale, financiare, mobiliare, imobiliare sau de altă natură, dar numai din sfera furnizării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, care au legătură directă sau indirectă cu activităţile ce vor fi date în administrarea serviciului prin hotărârea de dare în administrare sau care pot facilita realizarea acestora (corespunzător pentru societăţile comerciale CAEN – 3320).
(9) Se aprobă ca salarizarea personalului angajat al serviciului “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” să fie făcută în conformitate cu normele în vigoare privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
(10) “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” va ţine o evidenţă separată a activităţilor desfăşurate, cu contabilitate distinctă pentru fiecare tip de activitate în parte, astfel încât activităţile sale să fie uşor de evaluat, monitorizat şi controlat.
Art. 1² - (1) Se aprobă ca sediul social/domiciliu fiscal al serviciului “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” să fie în strada Independenţei, nr.59, sat Fărcaşa, comuna Fărcaşa, jud. Maramureş.
(2) Spațiul menționat la alin. (1) va fi pus la dispoziție gratuit de către Comuna Fărcașa.
(3) Se împuterniceşte Primarul comunei FĂRCAŞA, în limita competenţelor stabilite de lege privind coordonarea realizării serviciilor publice de interes local, să semneze contractul de folosinţă gratuită pentru sediul/domiciliul fiscal al serviciului „SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” şi să emită orice alte acte necesare organizării, funcţionării şi desfăşurării activităţilor serviciului „SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, în conformitate cu prevederile legale
(4) Se aprobă ca pe toate actele emise de serviciu să se menţioneze: “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”
Art. 1³ - Finanţarea cheltuielilor de operare necesare funcţionării şi exploatării serviciului se asigură prin încasarea de la utilizatori, pe baza facturilor emise de “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, a contravalorii serviciilor furnizate/prestate, conform cu prevederile legale în vigoare.
Art. 1⁴ - (1) Atribuţiile conducătorului serviciului " SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA", respectiv atribuţiile şefului de serviciu, se stabilesc de către primar prin fişa postului.
(2) Numirea, sancţionarea, suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă, după caz, a conducătorului serviciului “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” se face de către primar, prin dispoziţie, în condiţiile legii.
(3) Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul serviciului “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” se face de conducătorul acestuia, în condiţiile legii.
(4) Atribuţiile personalului propriu de execuţie al serviciului " SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA " se stabilesc prin fişa postului aprobată de către conducătorul acestuia.
(5) În exercitarea atribuţiilor, conducătorul serviciului „SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” emite decizii precum şi orice alte acte necesare organizării, funcţionării şi desfăşurării activităţilor serviciului
(6) Se împuterniceşte primarul comunei FĂRCAŞA să emită, dispoziţia de numire în funcţie a conducătorului serviciului “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, rezultat în urma concursului/examenului de ocupare sau transferului pentru funcţia de Şef serviciu, în conformitate cu procedurile şi criteriile ce vor fi aprobate de către consiliul local al comunei FĂRCAŞA, la propunerea primarului, în condiţiile legii.
- Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
”Art. 2. – Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului
”SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.”
- După Articolul 3 se introduc 12 noi articole, art.3¹ - art.312, cu următorul cuprins:
Art. 3¹ - (1) Se dau în administrare şi exploatare serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare şi sistemele de utilitate publică aferente - sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare - pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei FĂRCAŞA, judeţul MARAMUREŞ, către serviciul “SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA”, serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, înfiinţat şi organizat în subordinea consiliului local al comunei FĂRCAŞA, judeţul MARAMUREŞ, denumit în continuare şi Operator.
(2) Se dau spre administrare şi exploatare bunurile ce compun sistemul public de alimentare cu apă prin intermediul cărora este furnizat serviciul public de alimentare cu apă al comunei către serviciul SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA” , serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, înfiinţat şi organizat, în condițiile legii, la nivelul comunei FĂRCAŞA, judeţul MARAMUREŞ.
Art. 32 - (1) Predarea – preluarea bunurilor proprietate publică şi/sau privată ale comunei Fărcașa, ce compun sistemul de utilitate publică, sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei FĂRCAŞA, se va face pe bază de protocol şi inventar de către o comisie înfiinţată în acest scop, prin dispoziţia primarului comunei FĂRCAŞA;
(2) Se aprobă ca predarea - preluarea bunurilor proprietate publică sau/şi privată ale comunei FĂRCAŞA, ce compun sistemul de utilitate publică, sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei FĂRCAŞA să se facă în maxim 30 zile de la adoptarea prezentei hotărâri,
(3) Preluarea gestiunii bunurilor proprietate publică sau/şi privată ale comunei FĂRCAŞA, ce compun sistemul de utilitate publică, sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei FĂRCAŞA de către serviciul SERVICIUL PUBLIC APA, CANAL FARCASA se va face pe bază de proces verbal, în conformitate cu anexa nr.2, la prezenta hotărâre.
Art. 33 - Operatorul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, va administra, va asigura funcţionarea şi va exploata serviciul şi sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare ale comunei FĂRCAŞA și va presta următoarele activităţi:
a) captarea apei brute, din surse de suprafaţă sau subterane;
b)tratarea apei brute;
c)transportul apei potabile şi/sau industriale;
d)înmagazinarea apei;
e)distribuţia apei potabile şi/ sau industriale.
f) colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori la staţiile de epurare;
g) epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar;
h) colectarea, evacuarea şi tratarea adecvată a deşeurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale şi asigurarea funcţionalităţii acestora;
i) evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolurilor şi a altor deşeuri similare derivate din activităţile prevăzute mai sus;
j) evacuarea apelor pluviale şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor.
Art. 34 - Se acordă Operatorului dreptul exclusiv de a presta activităţile de la art.3 pentru toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ-teritoriale FĂRCAŞA în condiţii de calitate şi cu respectarea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin Regulamentul propriu al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin hotărâre a consiliului local al comunei FĂRCAŞA;
Art. 35 - Prestarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul comunei FĂRCAŞA se va face în conformitate cu prevederile Regulamentului şi Caietului de Sarcini ale serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare aprobate prin hotărâri ale consiliului local al comunei FĂRCAŞA.
Art. 36 - Operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare are obligaţia să asigure prestarea activităţilor menţionate la art.3 din prezenta hotărâre pentru toţi utilizatorii (populaţie, agenţi economici, instituţii publice, etc.) de pe teritoriul comunei FĂRCAŞA în condiţii de calitate şi cu respectarea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin Regulamentul propriu al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei.
Art. 37 - Drepturile şi obligaţiile părţilor cu privire la prestarea /furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare inclusiv pentru administrarea activităţilor specifice serviciului se completează cu cele prevăzute în Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare ale comunei FĂRCAŞA.
Art. 38 - Fapta săvârşită cu intenţie contra unei colectivităţi locale prin otrăvirea în masă, provocarea epidemiilor, infestarea surselor de apă, deteriorarea gravă sau distrugerea totală ori parţială a instalaţiilor, utilajelor, echipamentelor şi a dotărilor aferente sistemului de alimentare cu apă este considerată act de terorism şi se pedepseşte potrivit legislaţiei în vigoare.
Art. 39 - (1)Indicatorii de performanţă ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare ai comunei FĂRCAŞA sunt cei aprobaţi prin hotarâre a consiliului local al comunei FĂRCAŞA, în conformitate cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
(2) Penalităţile şi sancţiunile aplicabile operatorului pentru nerespectarea de către acesta a indicatorilor de performanţă ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt prevăzute în anexa nr.4 la prezenta hotărâre.
(3) Compensaţii pentru îndeplinirea obligaţiei de serviciu public, nu se acordă.
(4) În termen de maxim 6 luni de la adoptarea prezentei hotărâri, operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei FĂRCAŞA pentru activitaţile pentru care are hotărâre de dare în administrare, va inventaria toţi utilizatorii de pe raza teritorial administrativă a comunei FĂRCAŞA şi va încheia contractele de prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
(5) Preţurile şi tarifele practicate pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, la data prezentei hotârâri sunt cele prevăzute în anexa nr.5 la prezenta hotărâre,.
(6) Operatorul este obligat ca până la obţinerea avizelor A.N.R.S.C. pentru preţul la apa potabilă respectiv tariful la canalizare, să menţină actualele preţuri respectiv tarife pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, prezentate la alin.(5).
Art. 310 - Operatorul are obligaţia de a solicita şi de a obţine eliberarea licenţei în termen de 90 de zile de la data aprobării prezentei hotărâri.
Art. 311 - Finanţarea cheltuielilor de operare necesare funcţionării şi exploatării serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare se asigură prin încasarea de la utilizatori, pe baza facturilor emise de operator, a contravalorii serviciilor furnizate/prestate.
Art.312 - (1) Finanţarea investiţiilor pentru înfiinţarea, dezvoltarea, reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare intră în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale sau/şi Operatorului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
(2) Finanţarea lucrărilor de investiţii şi asigurarea surselor de finanţare se realizează în conformitate cu prevederile din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completarile ulterioare, ale Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare şi Legii 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată cu modificările şi completarile ulterioare;
(3) Înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare din bugetul local se face numai pe baza hotărârilor consiliului local al comunei FĂRCAŞA;
(4) Strategia şi Planul de investiţii pentru sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei FĂRCAŞA va fi aprobată de către Consiliul Local al comunei FĂRCAŞA prin hotărâre la propunerea primarului si va include investiţii in infrastructura proprie si investiţii in modernizarea, extinderea si dezvoltarea suprastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare şi altele;
(5) Finanţarea şi realizarea investiţiilor aferente sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei se face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, în temeiul următoarelor principii:
a) promovarea rentabilităţii şi eficienţei economice;
b) păstrarea veniturilor realizate din aceste activităţi la nivelul colectivităţilor locale şi utilizarea lor pentru dezvoltarea serviciului şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente;
c) întărirea autonomiei fiscale a unităţilor administrativ-teritoriale pentru crearea mijloacelor financiare necesare în vederea funcţionării serviciului;
d) întărirea autonomiei locale privind contractarea şi garantarea unor împrumuturi interne sau externe necesare pentru finanţarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului, în condiţiile legii;
e) respectarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice;
f) respectarea dispoziţiilor legale referitoare la calitatea şi disciplina în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului;
(6) Bunurile realizate în cadrul programelor de investiţii ale unităţii administrativ-teritoriale aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, dacă sunt finanţate din fonduri publice;
(7) Obiectivele de investiţii publice specifice infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, ce implică fonduri de la bugetul local al comunei FĂRCAŞA, transferuri de la bugetul de stat sau fonduri comunitare, promovate de autorităţile administraţiei publice locale FĂRCAŞA, se nominalizează în listele anuale de investiţii anexate la bugetul local şi se aprobă odată cu acesta prin hotărâri ale autorităţii deliberative a comunei FĂRCAŞA, judeţul MARAMUREŞ;
(8) Obiectivele de investiţii menţionate la alin. (7) se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind elaborarea, avizarea şi aprobarea documentaţiilor de execuţie, a prevederilor legale în vigoare privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului aprobate conform legii;
(9) Finanţarea cheltuielilor de capital pentru realizarea obiectivelor de investiţii publice ale unităţilor administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de utilităţi publice, se asigură din următoarele surse:
a) fonduri de la bugetul local;
b) credite bancare, ce pot fi garantate de unităţile administrativ-teritoriale, de statul român sau de alte entităţi specializate în acordarea de garanţii bancare;
c) fonduri nerambursabile obţinute prin aranjamente bilaterale sau multilaterale;
d) fonduri speciale constituite pe baza unor taxe, instituite la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit legii;
e) fonduri transferate de la bugetul de stat, ca participare la cofinanţarea unor programe de investiţii realizate cu finanţare externă, precum şi din bugetele unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat;
f) fonduri puse la dispoziţie de utilizatori;
g) alte surse, constituite potrivit legii.
(10) Administrarea bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al Comunei Fărcașa, aferente sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, se face cu diligenţa unui bun proprietar.
Art. III. – Anexele nr. 1—5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. IV . - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul persoanei responsabile din compartimentul pentru monitorizarea propcedurilor administrative, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Fărcașa, prefectului județului Maramureș, cetățenilor comunei prin afișare și publicare pe pagina de internet www.farcasa-maramures.ro.