Nr. 19 / 20.03.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul privat al comunei Fărcașa, prin închireirea acestora crescătorilor de animale

Inițiator proiect

Ioan STEGERAN

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

20 Martie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Fărcașa

Comuna Fărcașa

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 19 din 20.03.2025

privind punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul privat al comunei Fărcașa, prin închireirea acestora crescătorilor de animale

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) și art. 121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3, art.4 și art.9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completprile ulterioare;
  4. art. 1, art. 3 lit d), art. 9 alin. (2), alin. (3), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (7¹), alin. (7²) și alin. (7³) din Ordonanța de urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată prin Legea nr.86/2014, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit c), alin. (6) lit a), art. 354, art. 355, art. 362 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea acetlor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Hotărârea Consiliului local al comunei Fărcașa nr. 14/2025 privind trecerea unor imobile din domeniul public al comunei Fărcașa în domeniul privat al acesteia

Ținând cont de:

cererile formulate de crescătorii de animale, membrii ai colectivității locale,

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Fărcaşa, 
  2. avizul comisiei de specialitate a consiliului local;
  3. raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
  4. avizul secretarului general al comunei Fărcașa.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei fărcașa

întrunit în a 6-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. – (1) Se aprobă închirierea, în vederea pășunării, a suprafeței de 283 ha pajiște permanentă, proprietate privată a comunei Fărcașa, prin atribuire directă, către persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE şi/sau în SIIE, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Fărcașa, în baza cererilor acestora.

         (2) Defalcarea suprafeței prevăzute la alin. (1) pe localități, trupuri, blocuri fizice, valoare a închirierii este prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

             (3) Reprezentarea în teritoriu a suprafeței   prevăzute la alin. (1) constituie anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. 

 Art. 2. – Verificarea încadrării solicitanților în categoria crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice, eligibili a încheia contracte de închiriere prin atribuire directă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, se va realiza de către o comisie desemnată de către primarul comunei Fărcașa.

Art. 3. – Se stabilește durata închirierii la 7 ani, în condițiile stipulate în contractul de închiriere.

Art. 4. – Crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE şi/sau în SIIE, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Fărcașa, care au formulat cereri până la data de 1 martie 2025, vor încheia contracte de închiriere pentru suprafețele de pajiște permanentă necesare, în funcție de numărul de animale deținute.

Art. 5. – Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6.-Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general, în termenul prevăzut de lege, prefectului județului Maramureș, cetățenilor comunei prin afișare publică și publicare pe pagina de internet a comunei Fărcașa.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Marcel-Daniel GREȚIEȘ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI FĂRCAȘA,

Rodica TOMA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 19 / 20.03.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 14
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 3
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 19 / 20.03.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 20.03.2025
2 Comunicarea către primar 20.03.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 02.04.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 27.03.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 20.03.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 20.03.2025