Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 52 / 29.06.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind acordul de principiu pentru acordarea de facilități fiscale, în condițiile legii, parcurilor de specializare inteligentă

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Forma inițiatorului

România

România

Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Fărcașa

Comuna Fărcașa

Proiect de hotărâre

Nr. 52 din 29.06.2023

privind acordul de principiu pentru acordarea de facilități fiscale, în condițiile legii, parcurilor de specializare inteligentă

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) și art. 121 alin.(1) din Constituția României, republicată;
  2. art.3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art.7 alin.(2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 456 alin. (1) lit i), art. 464 alin. (1) lit n), art. 476 alin. (1) lit e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 54 din Ordonanța de urgență nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
  6. Hotărârea Consiliului local al comunei Fărcașa nr. 56 din 19 octombrie 2021 privind declanșarea procedurii de trecere din domeniul public al comunei Fărcașa în domeniul public al județului Maramureș a imobilului—teren fără construcții, în suprafață de 204.145 m², cu modificările și completările ulterioare;
  7. legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. protocolul de predare-primire a imobilului—teren din domeniul public al comunei Fărcașa în domeniul public al județului Maramureș;
  2. adresa Societății Parcuri Industriale Maramureș SA nr. 119/2023, societate care are folosința terenurilor pe care se vor construi parcurile industrial;

Luând act de:

a)    referatul de aprobare al primarului comunei Fărcaşa, 

b)    raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;

c)    avizul secretarului general al comunei Fărcașa;

d)    avizul comisiei de specialitate a consiliului local;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei fărcașa

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Pentru constituirea/implementarea și realizarea unui parc de specializare inteligentă în localitatea Buzești, comuna Fărcașa se pot acorda, în condițiile legii, facilități fiscale, după cum urmează:

   f) scutirea de la plata impozitului pe clădire pentru categoriile de clădiri situate în parcurile de specializare inteligentă, cu respectarea prevederilor legale în materie de ajutor de stat şi cu aprobarea consiliului local al comunei Fărcașa, 

   g) scutirea de la plata impozitului pe teren pentru categoriile de terenuri situate în parcurile de specializare inteligentă, cu respectarea prevederilor legale în materie de ajutor de stat şi cu aprobarea consiliului local al comunei Fărcașa, 

 

Art. 2. – Acordarea facilităților fiscale menționate la art. 1 se va face în condițiile legii, numai după acordarea titlului de parc de specailizare inteligentă.

Art. 3. – Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general în termenul prevăzut de lege, prefectului județului Maramureș, societății PARCURI INDUSTRIALE MARAMUREȘ SA și se publică pe pagina de internet www.farcasa-maramures.ro, eticheta Monitorul Oficial Local, subeticheta Hotărârile autorității deliberative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI FĂRCAȘA

Ioan STEGERAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI FĂRCAȘA

Rodica TOMA

Rezultate voturi