Art. 1. – Se modifică denumirea așezământului cultural din localitatea Fărcașa din CĂMIN CULTURAL FĂRCAȘA în CASA DE CULTURĂ FĂRCAȘA.
Art. 2. – Așezământul cultural menționat la art. 1 se organizează și funcționează fără personalitate juridică, ca și compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art. 3. – În cadrul așezământului cultural menționat la art. 1 se desfășoară activități în domeniul cultural, de informare și de educație permanentă, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, aprobată prin Legea nr. 143/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4. – Se aprobă modificarea, potrivit prevederilor legale, a poziției nr. crt. 22 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Fărcașa, însușit prin Hotărârea Consiliului local nr. 81/2009, cu modificările și completările ulterioare și atestat în anexa nr. 34 la Hotărârea Guvernului nr. 934/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului Maramureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Maramureș, cu modificările și completările ulterioare, în sensul celor menționate la art.1 și ținând cont de datele de carte funciară ale imobilului.
Art. 5. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Fărcașa, prefectului județului Maramureș, și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.farcasa-maramures.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.