Art. 1. – Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) și alin. (3) din Hotărârea Consiliului local al comunei Fărcașa nr. 68 din 20 iulie 2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” la nivelul comunei Fărcașa, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale Administrație din aparatul de specialitate al primarului, din instituțiile și serviciile publice de interes local înființate de către consiliul local, se menţine la acelaşi nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Art. 2. – Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Fărcașa, prefectului județului Maramureș, compartimentului resurse umane salarizare din aparatul de specialitate al primarului și se publică pe pagina de internet www.farcasa--maramures.ro, eticheta MONITORUL OFICIAL LOCAL, subeticheta Hotărârile autorității deliberative.