Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 38 / 19.07.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții "Construire cămin cultural în localitatea Fruntișeni, comuna Fruntișeni, județul Vaslui"

Inițiator proiect

Ioan ONEL

Primarul comunei

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Vaslui

Consiliul Local al comunei Fruntișeni

Comuna Fruntișeni

Proiect de hotărâre

Nr. 38 din 19.07.2022

privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții "Construire cămin cultural în localitatea Fruntișeni, comuna Fruntișeni, județul Vaslui"

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile  Ordonanţei Guvernului nr. 16/19.08.2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A;

Ținând cont de:

  1. Raportul de specialitate al Compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei comunei FRUNTIȘENI;

Luând act de:

  1. Proiectul de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții "Construire cămin cultural în localitatea Fruntișeni, comuna Fruntișeni, județul Vaslui";

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei fruntișeni

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol,  a amplasamentului, teren domeniu public situat în sat Fruntișeni, comuna Fruntișeni, județul Vaslui și aflat în proprietatea UAT comuna Fruntișeni, județul Vaslui, în suprafață de 744 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 70037, nr. topo 70073, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investiții "Construire cămin cultural în localitatea Fruntișeni, comuna Fruntișeni, județul Vaslui".

Art. 2 (1) Amplasamentul prevazut la art 1. se preda viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

        (2) Nerespectarea acestei obligativități, constatată la data încheierii protocolului de predare sau ulterior acestei date, este de natura a atrage răspunderea beneficiarului UAT Comuna Fruntișeni, județul Vaslui, CNI-SA asigurându-și dreptul legal de acțiune în justiție în vederea sancționării atitudinii culpabile a comunei Fruntișeni, inclusiv solicitarea de penalități si acordarea de daune interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, comuna Fruntișeni a adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale “CNI”-SA.   

Art. 3 Se aprobă asigurarea finanțării de către unitatea administrativ-teritorială comuna Fruntișeni, județul Vaslui a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (energie electrică, apă, canalizare, gaz sau alt tip de combustibil utilizat).

Art. 4 Unitatea administrativ-teritorială comuna Fruntișeni, județul Vaslui se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului.

Art. 5 Unitatea administrativ teritorială comuna Fruntișeni, județul Vaslui se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să asigure mentenanța pe o perioadă de minim 15 ani.

Art. 6 Se abrogă Hotărârea consilului local al comunei Fruntișeni, județul Vaslui cu numărul 29 din data de 23.06.2022.

Art. 7 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Fruntișeni, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Fruntișeni, Instituţiei Prefectului Judeţul VASLUI, Companiei Nationale de Investitii SA şi se aduce la cunoştinţă publică prin afisare la sediul instituției şi în Monitorul Oficial Local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI FRUNTIȘENI

Ioan ONEL

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI FRUNTIȘENI

Marius-Gratziani RUSU

Rezultate voturi