la proiectul de hotărâre
pentru aprobarea întocmirii unui plan urbanistic zonal
în vederea înfiinţării unei zone de locuinţe
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a fost iniţiat proiectul de hotărâre cu titlul de mai sus.
Proiectul are drept scop aprobarea întocmirii unui plan urbanistic zonal în vederea înfiinţării unei zone de locuinţe în satul Fruntișeni.
Conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la organizarea reţelei stradale, organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane, modul de utilizare a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii edilitare, statutul juridic şi circulaţia terenurilor, protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.
În prezent, la nivelul comunei Fruntișeni se simte nevoia identificării unor zone în care să se poată construi case de locuit. Trebuie avut în vedere că acest aspect este benefic şi ar avea ca efect atragerea unor tineri în satul Fruntișeni .
Având în vedere faptul că, în conformitate cu normele legale, elaborarea de planuri urbanistice zonale este obligatorie pentru zonele de dezvoltare a unor ansambluri rezidenţiale noi şi ţinând cont de faptul ca aprobarea proiectului de hotărâre intră în competenţa Consiliului local, ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, am iniţiat acest proiect de hotărâre, pe care vă rog să-l adoptaţi în forma redactată.
Primar
Ioan ONEL