Prin adresa nr. 2023/DIB/26.10.2022 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale ne comunică că a demarat în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României și cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială proiectul ,,HUB de Servicii MMSS – SII MMSS”, Cod MySmis 130963, proiect a cărui perioadă de implementare este de 32 luni (aprilie 2021 – decembrie 2023).
În acest sens, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va încheia cu Unitățiile Administrativ Teritoriale protocoale de colaborare prin care fiecare partener se angajează să ia parte la implementarea eficientă a Proiectului menționat, să coopereze, să efectueze și să îndeplinească, prompt și la timp, toate obligațiile care îi revin în temeiul acestui protocol, care îi pot fi solicitate în mod rezonabil și într-o manieră de bună-credință, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
OBIECTUL PROTOCOLULUI : Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va pune la dispoziția Unității Administrativ Teritoriale următoarele echipamente: imprimanta multifuncționala, calculator, tableta, precum și documentația tehnică, instalarea și configurarea echipamentelor hardware, integrarea componentelor și operaționalizarea infrastructurii instalate.
Perioada de derulare a protocolului de colaborare este de la data semnării prezentului protocol de către ambele părți, până la data finalizării perioadei de sustenabilitate a proiectului, respectiv decembrie 2028.
Faţă de cele prezentate mai sus, propun spre dezbatere şi aprobare Consiliului Local al comunei Fruntișeni, proiectul de hotărâre alăturat.
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI FRUNTIȘENI
Marius Gratziani RUSU