Doamnelor si domnilor consilieri,
După cum am mai discutat și în trecut, având în vedere faptul că intenţionăm să reabilităm podețul din zona Velea și să refacem partea carosabilă care au ca scop creșterea gradului de siguranță a circulației și a reducerii timpului de călătorie, faptul că aceasta investitie va facilita mobilitatea populației și a bunurilor, reducerea costurilor de transport, îmbunătățirea accesului în zona de sud a satului Fruntișeni, creșterea eficienței activităților economice și agricole, în conformitate cu art. 129 alin 4, lit. d) potrivit căruia consiliul local exercită atribuţii privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, supun spre analiză şi aprobare proiectul de hotărâre alăturat.
Valoarea totala a investitie cu tot cu TVA este de 639.103,20 lei, din care C+M 570.167.75 lei.
Vă mulțumesc!
Primar,
Ioan ONEL