România

România

Județul Vaslui

Comuna Fruntișeni

Comuna Fruntișeni

Referat de aprobare


 la proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei, a numărului de posturi şi a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Fruntişeni, judeţul Vaslui


 


      Domnilor consilieri, domnilor invitaţi,

      În conformitate cu prevederile OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, a fost iniţiat proiectul de hotărâre cu titlul de mai sus.

      Proiectul are drept scop creearea cadrului legal pentru aprobarea organigramei, a numărului de posturi şi a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Fruntişeni, judeţul Vaslui.

Organigrama existentă la nivelul Consiliului local al comunei Fruntişeni cuprinde, în momentul de faţă, un număr de 17 de posturi, aprobate prin Ordinul Prefectului după cum urmează:

1. funcţii publice: 8, din care una de conducere. Toate funcţiile publice sunt ocupate.

2. posturi contractuale: 6 posturi ocupate.

3. Cabinetul primarului - 1 funcție contractuală vacantă.

3. posturi de demnitate publică: 2 - primar şi viceprimar, ambele ocupate.

Potrivit prevederilor art.  129, alin 3, lit. c) din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, se aprobă de către Consiliul local organigrama, statul de funcţii şi numărul de personal pentru aparatul de specialitate al primarului comunei.

Conform normativului stabilit prin OUG nr. 63/2010 şi a Adresei Instituţiei Prefectului judeţului Vaslui, trebuie să ne încadrăm într-un număr maxim de 17 de posturi, pentru anul 2021.

      În urma promovării examenului de trecere la o altă clasă a unei funcții publice de execuție din cadrul compartimentului Agricultură și urbanism, se modifică funcţia publică de referent asistent în funcţia publică de inspector, grad profesional asistent

 

 

 

 

 

 

 


 

Iată, în urma celor prezentate, posturile bugetare din cadrul autorităţii publice locale de la nivelul comunei Fruntişeni:

 

 

Funcţia / Număr posturi

 

Ocupate

Vacante

Total

Nr. total funcţii publice

8

0

8

Nr. total funcţii publice de conducere

1

0

1

Nr. total funcţii publice de execuţie

7

0

7

Nr. total funcţii contractuale de execuţie

6

1

7

Nr. total funcţii de demnitate publică

2

0

2

Nr. total funcţii exceptate

3

3

3

Nr. total funcţii în instituţie

16

1

20

 

Având în vedere cele expuse şi ţinând cont de faptul ca aprobarea proiectului de hotărâre  intră în competenţa Consiliului local, ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, am iniţiat acest proiect de hotărâre, pe care vă rog să-l adoptaţi în forma redactată.

 

 

Primarul comunei Fruntişeni

Profesor,  Ioan Onel