Anexa nr.1
CAPITOLUL I – CONSIDERATII GENERALE
Art. 1 Prezenta procedură stabilește condițiile respectiv modalitatea de acordare a ajutoarelor de urgență familiilor și persoanelor aflate în situații de necesitate, care pot duce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, la nivelul comunei Ghindaresti
Art. 2 În sensul prezentului regulament, situatia de necesitate este prezentată de situații în care persoanele sau familiile se află în imposibilitatea de a-și asigura traiul zilnic, datorită unor resurse financiare limitate, probleme de sănătate care generează situații de risc. Astfel, prin măsurile cu caracter social ce pot fi promovate la nivelul Comunei Ghindaresti, conform legislației în vigoare, aceste persoane în situații de risc pot fi sprijinite în sensul depășirii unor situații de criză.
Art. 3 Ajutoarele de urgență acordate din bugetul consiliului local a1 comunei Ghindaresti sunt măsuri financiare, complementare celor acordate din bugetul de stat, destinate asigurării unui standard minim de viață, susținerii familiei, prevenirii separării copilului de familie, promovării și parantării exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor și libertăților fundamentale.
Art. 4 Scopul acordării ajutoarelor de urgență este de a depăși situațiile de dificultate care pot duce la marginalizări și excluderea socială a familiilor și persoanelor singure care au domiciliu pe raza comunei Ghindaresti
Art. 5 Persoanele/familiile care se află în situația de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii și accidente, epidemii, epizootii, precum și alte situafii deosebite care pot duce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, inclusiv în caz de deces în țară sau în străinătate, cu un venit mediu net lunar sub nivelul salariului minim pe economie/lună/membru de familie, chiar dacă aceştia nu pot beneficia de prevederile Legii privind venitul minim garantat, conform Lg.196/2016 Situațiile de acordare a ajutoarelor de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesiatate sunt prezentate în anexa nr. 2 la prezenta procedură.
CAPITOLUL II CADRUL LEGAL-DEFINITII , ABREVIERI
Art. 6 In sensul prezentului regulament în conformitate cu Legea nr. 272/2004 privind promovarea și protecția copilului, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificärile și completärile ulterioare, Legea nr.448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor cu persoanelor cu handicap, cu modificärile şì completärìle ulterioare, Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizärii sociale, cu modificările și completärile ulterioare, Legea 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței in familie cu modificärile și completärile ulterioare, HG 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim pe incluziune termenii şi expresiile au următoarele semnificații:
Prin termenul de copil se înțelege persoana care nu a împilint 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, in condiții legii.
Prin familie se înțelege soțul, soția şi copii; barbatul şi femeia necasătoriți cu copii lor şi a fiecarui dintre ei, care locuiesc şi se gospodäresc împreunä, dacă acest fapt se consemnează in ancheta socială.
Prin persoana singură se înțelege, persoana care se află in una dintre situațiile urmatoare:
persoana a1 carei soț/soție este arestat(ă) preventiv pe o perioadă mai mare de 30 zile sau executä o pedeapsă privativă de libertate şi nu participä la întreținerea copiilor:
Reprezentantul legal a1 copilului este parintele sau persoana desemnată potrivit legii să exercite drepturile şi sa îndeplineasca obligațiile parinteşti fața de copii;
În cazul persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitate deplină de exerciții şi are un copil in întreținere, reprezentantul familiei este reprezentantul legal al acesteia.
Reprezentantul familiei membrul familiei care are capacitatea deplină de exercițiu a drepturilor civile şi care solicita in numele familiei acordarea ajutorului de urgențä, reprezentantul familiei se stabileşte de catre soți iar in caz de neînțelegeri de catre autoritatea tutelara.
Domiciliul reprezinta adresa la care persoana declară cã are locuința principala, trecuta şi in documentul de identitate a1 persoanei.
Situațía de dificultate este situația in care se află persoana/familie, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viațä, din cauze socio-economice, de sanatate şi/sau care rezultă din mediul social de viață dezavantajate, şi-a pierdut capacitatea de integrate socială;
Beneficiarul reprezintä persoana care primeşte beneficii de asistență socială şi/sau dupa caz, servicii sociale;
Venitul reprezintă totalitatea sumelor pe care persoana sau membrii familiei le realizează în urmare unei activități salarizate, independente sau agricole, așa cum sunt acesta definite de Codul fiscal, din valorificare, folosirea, cedarea unor bunuri aflate în proprietatea, precum și cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, obligații legale de întreținere, alte indemnizații.
Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea țării permite angajatorilor să-l acorde unui salariat.
Prin termenul de bolnavi cronici se înțelege că, are o evoluție lentă, care are caracter durată, care se prelungește multă vreme și nu mai pote fi ușor înlăturat.
Prin termenul de boli grave se înțelege, perosana care suferă de afecțiuni grave precum oncologige, cardiovasculare, boli rare și necesită o atenție medicală deosebită, care poate avea urmări neplăcute.
CAPITOLUL III.CONDITII DE ACORDARE A AJUTOARELOR DE URGENTA
Art.7 Ajutorul de urgență se acordă de către primar, prin Direcția de asistență socială, ca formă de sprijin financiar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
S-a înregistrat Cererea scrisă a solicitantului — întocmit potrivit modelului Anexa nr. 1 la prezenta hotarâre;
Familia sau persoanele singure care au domiciliul/reședința pe raza comunei Ghindaresti: Venitul/ membru de familie apt de muncă să nu depășească salariul minim net pe economie/lună .
Prin ancheta socială care vizează atât testarea mijloacelor de trai cât și identificarea nevoilor potențialului beneficiar se recomandată acordarea ajutorului;
Să nu dețină alte bunuri mobile sau imobile, decât cele de strictă necesitate pentru o persoană/familie vulnerabilă/nevoiașă, în conformitate cu HG 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim pe incluziune
Art. 8 Acordarea ajutorului de urgență se face pe baza testării mijloacelor de trai și în condițiile în care nevoile persoanei sau familiei nu pot fi acoperite prin resurse proprii, în funcție de care se stabilește și cuantumul acordat față de cel solicitat.
Art. 9 Acordarea ajutorului de urgență se dispune de primar, pentru situațiile descrise și valori maximale prevăzute în anexa nr. 2 a1 prezentului regulament.
Art. 10 Soluționarea dosarului privind acordarea ajutorului de urgență se face în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii la registratura Primariei Ghindaresti.
Art. 11 Ajutorul de urgență se acordă beneficiarului o singură dată în 12 luni, și o singură dată pentru aceeaşi situație de risc.
Art. 12 Ajutoarele de urgența nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistență socială acordate din bugetul local.
Art. 13 Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor de urgență se suportă din bugetul local și pot fi acordate și în completarea celor prevăzute prin alte acte normative.
CAPITOLUL IV -SOLICITAREA AJUTORULUI DE URGENTA
Art. 14 Cererea se depune la sediul Primariei Comunei Ghindaresti de către persoana îndreptățită sau de către membrii familiei, cu domiciliu sau reședința în comunei Ghindaresti și va fi însoțita” în funcție de fiecare caz în parte de următorele grupe de documente doveditoare privind situația socială și economica
a)cererea-declarația pe propria răspundere privind solicitarea unui ajutor de urgență,
conform Anexei nr.1.
b)documente care atestă componența familiei:
- Acte de identitate ale tuturor membrilor de familie( BI, CI, C.I.P, CN copie);
- Certificat de căsătorie (copie);
- Certificat de deces (în orgiginal și în copie);
- Acte de stare civilă din care să rezulte calitatea solicitantului de tutoare, curator sau repretentant legal, relația de rudenie cu decedatul — dacă este cazul (copie);
- Hotărârea definitivă de încuviințarea a adopție, de plasament familial a copilului, potrivit legii (copie);
- Hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecția copilului
- privind măsura plasamentului, potrivit legii dacă este cazul (copie);
- Decizia directorului general a1 Direcției generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sau, după caz hotdrârea judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgență, potrivit legii dacă este cazul (copie);
c)documente privind veniturile realizate de membrii familiei în luna anterioară solicitării:
- adeverință eliberată de angajator cu salariul net pe luna anterioară depunerii cererii;
- cupon de pensie/șomaj;
- cupon/extras bancar a1 alocației de stat pentru copii;
- certificate de încadrare în grad de handicap și cuponul cu indemnizația de handicap;
- Adeverință eliberat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală din care să rezulte că are (sau nu are) venituri din activități independente; venituri din cedarea folosinței bunurilor; venituri din investiții; venituri din activități agricole; venituri dinpremii și jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a1 dezmembrămintelor acestuia; venituri din alte surse;
d) documente justificative privind situația de urgenta și sumelor solicitate:
- proces-verbal de intervenție a1 instituțiilor abilitate în funcție de situația de urgență creată ( pompieri, gaze, energie electrică, alte societăți autorizate);
- adeverințe de elev sau de student, eliberat în lună curentă sau în lună anterioară depunerii cererii pentru acordarea rechizitelor școlare sau alte categorii de bunuri de strictă necesitate; în adeverință de elev sau de student se va menționa dacă beneficiază de bursă, tipul, cuantumul acesteia și absențele în ultimii 3 luni;
- facturi fiscale însoțite de chitanțe în, original, pe numele celui care face solicitare, care să reflecte cheltuielile de înmormântare;
- acte medicale doveditoare ale stării de sănătate (bilete de internare -externare din spitale, certificate de încadrare în grad de handicap, decizii asupra capacității de muncă, rețete sau tratamente prescrise de medicul specialist, buletine de analize, scrisoare medicală, eliberata de medicul de specialitate, specificându-se diagnosticul și tratamentul medicamentuos propus, durata tratamentului etc.);
- acte de propietate asupra imobilului;
- ajutorul de urgență acordat în cazul victimelor violenței în familie, constă în acoperirea cheltuielilor generate de eliberarea certificatului medico-legal, care ulterior va fi prezentat, în copie, personalului Comunei Ghindaresti;
Orice acte care se consideră a fi necesare pentru acordarea ajutorului de urgență;
CAPITOLUL V - PROCESAREA DATELOR
Art.15 Dosarul constituit din pachetul de documente pentru acordarea ajutorului de urgență se va depune de solicitant la sediul Primariei Ghindaresti în vederea verificării și confruntării datelor înscrise în cerere cu actele doveditoare.
Art.16 Situația de dificultate și oportunitatea acordarii sprijinului financiar va fi verificată prin anchetă socială de
către personalul din cadrul Compartimentului de Asistenta Sociala, în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii și se consemneză următoarele:
- datele personale ale solicitantului/familiei;
- datele de contact ale solicitantului;
- starea civilă a solicitantului;
- numărul de persoane din familia solicitantului;
- date despre locuința solicitantului;
- verdicitatea sau nu a stării de necesitatea formulat de solicitant;
- motivul solicitarii a ajutorului de urgentă;
- prejuducii constatate, act de propietate;
- formularea propunerii de aprobate/respingere a solicitărilor de acordare a ajutoarelor de urgență.
Art. 17 Declararea de către solicitant a unui numär de membrii ai familiei sale sau unor venituri mai mici decât cele reale, in scopul vadit de a obține foloase material necuvenite, constituie infracțiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, dupăcaz, şi se pedepseşte cu mäsuri conform prevederilor din Codul penal iar cererea de acordate a ajutorului de urgența“ este in mod automat respinsă.
Art.18 Dupa efectuarea anchetei sociale, inspectorii responsabili de caz, intocmesc documentul concluzionad, raportul de specialitate, pe baza datelor şi informațiilor colectate şi evaluate, şi înaintează Primarului Comunei Ghindaresti , propunerea de acordare/respingere a ajutorului de urgența.
Art.19 Cuantumul ajutorului de urgența se stabileşte prin dispoziția primarului şi se suporta din bugetul local, in limita fondurilor aprobate cu această destinație.
Art.20 În urma analizärii acestor documente, secretariatul tehnic emite in termen de 3 zile lucratoare, dispoziție de admitere/respingere a cererii solicitantului, care trebuie să conținä ce1 puțin următorele date: nume şi prenume, cod numeric personal, adresa, cuantumul ajutorului de urgență solicítat.
Art.21 Dispoziția semnată va fi comunicata Compartimentului economic în vederea întocmirii statului de plată şi a programarii efectuarii plății .
Art. 22 Dupa aprobarea/respìngerea dosarului, in termen de 5 zile prin grija responsabilului se comunică solicitantului un exemplar al dispoziției Primarului.
Art. 23 Suma de bani aprobată va fi cheltuită numai in scopul pentru care a fost destinată şi va fi justifìcată prin documente (chitanțe, facturi, ordin de plata etc.).
Art. 24 Beneficiarul este obligat ca in termen de 30 zile de la primirea sumei de bani aprobat sa prezinte Compartimentului economic documentele din care să rezulte ca sumele au fost folosite in scopul pentru care au fost acordate.
Art.25 Nedepunerea documentelor justificative privind cheltuirea sumei alocate, duce la revocarea dispoziției şi restituirea banilor de catre baneficiar in condiții legii.
Art. 26 Prezentul regulament se completezä cu prevederile legale in domeniu.
Art. 27 Compartimentul de asistenta sociala asigurã respectarea prezentei proceduri și propun modificarea acesteia, dacă se impune.