Art.1. Se aprobă,,Regulamentul privind procedura pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor, pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a comunei Ghindărești”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Contravaloarea plăcuței sau plăcuțelor cu număr de înregistrare eliberate de Primăria comunei Ghindărești, sunt în sarcina deținătorului vehiculului, la valoarea la care au fost achiziționate de primărie. Taxa de înregistrare a vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării se stabilește în cuantum de 35 lei iar contravaloare certificatului de înregistrare în cuantum de 20 lei.
Art.3. La anexa 4 din Regulament la punctul 9 seria certificatului de înregistrare va fi ,,PRI’’ iar numărul atribuit certificatului de înregistrare va începe cu cifra 1 la fiecare început de an calendaristic.
Art.4. Se aprobă ca procedura de distrugere a plăcuțelor cu nr. de înregistrare, achiziționate în baza Regulamentelor anterioare privind procedura pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a comunei Ghindărești, aflate în stoc, să fie efectuată de o comisie, stabilită prin Dispoziție de primar ulterior adoptării Hotărârii de consiliu, care va respecta următoarele etape:
1. Identificarea plăcuțelor cu nr. de înregistrare aflate în stoc și stabilirea numărului acestora.
2. Distrugerea fizică a plăcuțelor cu nr. de înregistrare.
3. Întocmirea unui proces-verbal în care se va consemna modalitatea de distrugere a plăcuțelor cu numărul de înregistrare și numărul de plăcuțe distruse.
Art.5. Cu data prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea H.C.L. nr. 42 din 29.08.2023 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a comunei Ghindărești.
Art.6. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Ghindărești, prin Compartimentul economic și resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.7. Secretarul general al comunei va comunica prezenta tuturor persoanelor şi instituţiilor interesate, precum si Instituţiei Prefectului-judeţul Constanţa.
Art.8. Prezentul proiect se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Primăriei cât și prin site-ul oficial al Primăriei comunei Ghindărești.