Art. 1 - Se aprobă darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 ani, a imobilului-teren înscris în CF nr. 411784, în suprafaţă de 3640 mp, aflat în proprietatea privată a comunei Ghiroda, către Biserica Penticostală “Maranata” din localitatea Ghiroda, având valoarea de inventar conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea folosirii acestuia în scopul edificării unui lăcaş de cult.
Art. 2 -Se aprobă contractul – cadru de comodat (folosinţă gratuită) conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Predarea – primirea imobilului – teren se va face pe bază de proces-verbal ce va fi anexă la contractul de folosinţă gratuită în termen de 30 zile de la data adoptării prezentei hotărâri şi ulterior încheierii contractului de comodat.
Art. 4 - Dreptul de folosinţă gratuită asupra bunului primit conform art. 1 încetează în situaţia în care UAT Ghiroda constată că bunul nu este folosit potrivit destinaţiei pentru care s-a transmis, respectiv edificarea unui lăcaş de cult.
Art. 5 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredintează Primarul comunei Ghiroda şi Compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ghiroda.
Art. 6 - Hotarârea se comunică :
- Prefecturii Judeţului Timiş – Directia Controlul Legalităţii Actelor şi Contencios Administrativ;
- Primarului Comunei Ghiroda ;
- Compartimentului Contabilitate-Buget din cadrul Primăriei Comunei Ghiroda;
- Compartimentului Juridic din cadrul Primăriei Comunei Ghiroda;
- Membrilor comisiei;
- Cetăţenilor prin afişare