Art.1. - Se aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Comuna Gohor, județul Galați cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Galați, în scopul realizării schimbului de informații prin mijloace electronice, în conformitate cu Ordinul Ministerului Dezvoltării nr. 407/2026, conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. - În cadrul protocolului prevăzut la art. 1, Comuna Gohor va îndeplini obligațiile prevăzute de lege privind schimbul de informații, dar și de înscrisuri cu privire la dezbaterea cauzelor succesorale și a altor proceduri în care este necesară obținerea certificatelor de atestare fiscală pentru contribuabili, precum și a altor date despre aceștia ori despre bunurile lor ce servesc procedurilor succesorale, care au domiciliu/reședința sau dețin clădiri, terenuri, mijloace de transport și/sau alte bunuri mobile, după caz, prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al Comunei Gohor, județul Galați.
Art.3. - Se mandatează domnul Sîrghie Gelu, în calitate de Primar al UAT comuna Gohor, să încheie și să semneze în numele și pentru Comuna Gohor, Protocolul de colaborare cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Galați.
Art.4. - Prezenta hotărâre poate fi contestată la Instanța de Contencios Administrativ și Fiscal - în termenul legal prevăzut de Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică instituțiilor și tuturor persoanelor interesate şi se aduce la cunoştinţa publică prin grija secretarului general al comunei, iar cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Gohor, judeţul Galaţi, prin aparatul de specialitate.