CAPITOLUL I
Prezentarea generală a comunei
Art. 1. - (1) Comuna Golești este:
a) persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu;
b) subiect juridic de drept fiscal;
c) titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al acesteia, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
(2) Comuna Golești are sediul social în comuna Golești, la adresa: sat Golești, str. Cotești, nr. 2 , județul Vrancea, precum şi codul de înregistrare fiscală 4297967.
(3) Însemnele specifice ale comunei Golești sunt:
a) stema, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.981 din 04.11.2014, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1.a la prezentul statut;
Art. 2. - (1) Comuna Golești are reşedinţa în satul Golești.
(2) Comuna Golești se delimitează din punct de vedere teritorial cu municipiul Focșani, comuna Cârligele, comuna Cotești, comuna Slobozia Ciorăști.
(3) Comuna Golești are în componenţă un număr de două localităţi, dintre care toate sunt localităţi rurale, care sunt amplasate de la sud la nord după cum urmează :
a) satul Ceardac;
b) satul Golești;
(4) Comuna Golești, potrivit legislaţiei privind amenajarea teritoriului naţional, are rangul IV .
(5) Prezentarea grafică şi descriptivă, respectiv suprafeţele intravilanului şi extravilanului pe fiecare dintre localităţile menţionate la alin. (3) sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul statut.
Art. 3. - (1) Comuna Golești dispune de o reţea hidrografică formată din: râul Milcov cu afluienții săi și pârâul Hârnău, după caz.
(2) Pe teritoriul comunei Golești, după caz, se regăsesc o floră şi faună diverse.
(3) Comuna Golești dispune de o mare diversitate de soluri.
Art. 4. - (1) Comuna Golești s-a înfiinţat în anul 1968.
(2) Prima atestare documentară a Comunei Golești a fost în anul 1944.
(3) Evoluţia istorică a comunei Golești se regăseşte în anexa nr. 3 la prezentul statut, respectiv Monografia comunei.
Art. 5. - (1) Populaţia comunei Golești numără 4881 locuitori, conform rezultatelor parțiale ale recensământului populației din anul 2023 .
(2) Componenţa şi structura populaţiei comunei Golești, defalcate inclusiv pe localităţi componente, se regăseşte în anexa nr. 4 prezentul statut.
(3) Aspectele privind numărul populaţiei se actualizează în urma recensământului în vederea respectării dreptului cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba lor maternă în relaţia cu administraţia publică locală şi cu serviciile deconcentrate.
CAPITOLUL II
Autorităţile administraţiei publice locale
Art. 6. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale sunt:
a) Consiliul Local al comunei Golești, reprezintă autoritate deliberativă de la nivelul comunei Golești. Consiliul Local al comunei Golești este format din 13 membri;
b) primarul comunei Golești, ca autoritate executivă;
c) La nivelul comunei Golești, consiliul local a ales un viceprimar, numele acestuia fiind Bostănaru Vasile.
(2) Apartenenţa politică a consilierilor locali este următoarea:
8 consilieri locali ai Partidului Social democrat,
4 consilieri locali ai Partidului National Liberal,
1 consilier local al Partidului Pro România .
(3) Constituirea Consiliului Local al Comunei Golești s-a constatat prin Ordinul prefectului judeţului Vrancea nr. 406 din 21 octombrie 2020.
(4) Componenţa nominală, perioada/perioadele de exercitare a mandatelor aleşilor locali, precum şi apartenenţa politică a acestora, începând cu anul 1992, sunt prevăzute în anexa nr. 5 la prezentul statut .
Art. 7. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi şi retrage titlul de cetăţean de onoare persoanelor fizice române sau străine pentru comuna Golești.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi certificatul de fiu/fiică al/a Comunei persoanelor fizice române sau străine pentru comuna Golești.
CAPITOLUL III
Căi de comunicaţii
Art. 8. - (1) Raza teritorială a comunei Golești,este tranzitată, după caz, de una sau mai multe dintre următoarele reţele de transport, potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport, cu modificările şi completările ulterioare:
a) reţeaua rutieră;
b) reţeaua de căi ferate;
(2) Reţeaua de transport prevăzută la alin. (1) lit. a) este formată, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din drumuri de interes naţional, drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes comunal şi poduri, după caz, astfel cum sunt prezentate în anexa nr. 6 la prezentul statut.
CAPITOLUL IV
Principalele instituţii care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială a unităţii administrativ - teritoriale
Art. 9. - (1) Reţeaua şcolară de la nivelul comunei Golești, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde numărul total de unităţi de învăţământ de stat, acreditate.
(2) Pe raza teritorială a comunei Golești îşi desfăşoară activitatea un număr total de o unitate de învăţământ de stat respectiv Școala gimnazială Golești cu unitate arondată Grădinița cu pprogram prelungit Golești.
(3) Comuna Golești susţine unităţile de învăţământ şi furnizorii de educaţie prevăzuţi la alin. (1) potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011.
Art. 10. - (1) Pe raza teritorială a comunei Golești îşi desfăşoară activitatea o instituţie de cultură,respectiv un cămin cultural.
(2) Pe raza teritorială a comunei Golești se organizează maxim trei manifestări culturale, respectiv ziua mamei, zilele comunei și o activitate de 1 decembrie.
(3) Comuna Golești participă la finanţarea manifestărilor culturale de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, după caz, potrivit legii.
Art. 11. - (1) Pe raza teritorială a comunei Golești se asigură una sau mai multe dintre următoarele forme de asistenţă medicală, după caz:
a) asistenţă medicală profilactică şi curativă ;
b) asistenţă medicală comunitară;
c) asistenţă medicală școlară;
(2) Comuna Golești participă la finanţarea activităţilor de asistenţă de sănătate publică de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, după caz, potrivit legii.
(3) Asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează, prin cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie;
Art. 12. - (1) Pe raza teritorială a comunei Golești se asigură servicii sociale definite potrivit art. 30 din Legea asistentei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Comuna Golești asigură cadrul pentru furnizarea serviciilor sociale prevăzute la alin. (1).
(3) Lista cu tipul serviciilor sociale asigurate de comuna Golești se regăseşte în anexa nr. 7 la prezentul statut.
CAPITOLUL V
Funcţiuni economice ale unităţii administrativ – teritoriale
Art. 13. - Principalele funcţiuni economice, capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi terţiar, precum şi din agricultură sunt prevăzute în anexa nr. 8 la prezentul statut.
CAPITOLUL VI
Bunurile din patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale
Art. 14. - (1) Patrimoniul comunei Golești este compus din bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei Golești, precum şi din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial.
(2) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul comunei Golești, întocmit şi atestat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 8/2001 privind însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Golești, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art. 289 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Golești se găseşte în anexa nr. 9 la prezentul statut.
(3) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul comunei Golești se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică şi se publică pe pagina de internet a comunei Golești, în secţiunea dedicată acestui statut.
CAPITOLUL VII
Serviciile publice existente
Art. 15. - Serviciile comunitare de utilităţi publice furnizate la nivelul comunei Golești sunt :
a) serviciul public de alimentare apă şi canalizare,furnizat de SC Cup Apă și Canal;
b) serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, după caz, furnizat de SC Electrica SA;
c) serviciul public de transport, furnizat de SC Transport Focșani;
c1) primăria comunei Golești pentru transport școlar;
d) serviciul public de salubrizare, furnizat de: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de salubrizare a Municipiului Focșani și comunei Golești;
e) serviciul public de iluminat SC Electrica SA;
Art. 16. Transportul şi distribuţia energiei electrice de pe raza teritorială a comunei Golești sunt furnizate de SC Electrica Furnizare SA;
Art. 17. Alimentarea cu gaze naturale pe raza teritorială a SC Electrica SA este asigurată de:SC Distrigaz SA;
Art. 18. Serviciul public de administrare a domeniului public al comunei Golești sunt furnizate de autoritățile administrației publice locale prin administrare directă.
CAPITOLUL VIII
Atribuirea şi schimbarea denumirilor de străzi, pieţe şi de obiective de interes public local
Art. 19. - (1) Comuna Golești, atribuie sau schimbă denumirile de: străzi şi de obiective de interes public local, precum şi pentru obiective şi instituţii de interes local aflate în subordinea sa, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia în care, prin proiectele de hotărâri ale consiliilor locale, se propune atribuirea ca denumire a unor nume de personalităţi ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură ori schimbarea unor astfel de denumiri, aceste hotărâri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate şi avizate de comisia de atribuire de denumiri judeţeană Vrancea, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Schimbarea denumirilor instituţiilor publice şi a obiectivelor de interes judeţean, se face prin hotărâre a consiliului judeţean, cu avizul consiliului local pe al cărui teritoriu administrativ sunt amplasate instituţiile şi obiectivele în cauză, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL IX
Societatea civilă, respectiv partidele politice, sindicatele, cultele şi organizaţiile nonguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în unitatea administrativ - teritorială
Art. 20. - (1) Comuna Golești realizează un cadru de cooperare sau asociere cu organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi cluburi sportive, instituţii culturale şi artistice, organizaţii de tineret, în vederea finanţării şi realizării unor acţiuni sau proiecte care vizează dezvoltarea comunităţii.
(2) Comuna Golești acordă o atenţie deosebită proiectelor culturale şi educative cu caracter local, regional, naţional, european şi internaţional, care se încadrează în strategia de dezvoltare a unităţii administrativ - teritoriale.
(3) Comuna Golești poate acorda finanţări nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 21. - (1) Pe teritoriul comunei Golești îşi desfăşoară activitatea 4 partide politice sau organizaţii aparţinând minorităţilor naţionale, înfiinţate în condiţiile Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 22. - (1) În comuna Golești îşi desfăşoară activitatea următoarele culte religioase: ortodoxă și penticostală.
CAPITOLUL X
Participare publică
Art. 23. - Populaţia din comuna Golești este consultată şi participă la dezbaterea problemelor de interes local sau judeţean, după caz, astfel:
- prin intermediul referendumului local, organizat în condiţiile legii;
b) prin intermediul adunărilor cetăţeneşti organizate pe sate ;
c) prin dezbaterile publice asupra proiectelor de acte administrative;
d) prin participarea la şedinţele consiliului local;
e) prin alte forme de consultare directă a cetăţenilor, stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului.
Art. 24. - (1) În funcţie de obiectul referendumului local, modalitatea de organizare şi validare a acestuia se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare sau ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
(2) Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei sau oraşului ori numai în unele dintre acestea.
CAPITOLUL XI
Cooperare sau asociere
Art. 25. - Comuna Golești se asociază sau cooperează, după caz, cu persoane juridice de drept public sau de drept privat române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local cu respectarea prevederilor art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 26. - (1) Comuna Golești aderă la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
(2) Lista cu denumirea înfrăţirilor, cooperărilor sau asocierilor încheiate de Comuna Golești se regăseşte în anexa nr. 10 la prezentul statut.
CAPITOLUL XII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 27. - Anexele nr. 1 - 10 fac parte integrantă din prezentul statut, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. .
Art. 28. - Orice modificare care are ca obiect modificarea Statutului comunei Golești sau a anexelor acestuia se realizează numai prin hotărâre a autorităţii deliberative.
Art. 29. - Anexa nr. 10 la prezentul statut se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică.
Art. 30 - Prezentul statut şi anexele acestuia, se actualizează, în funcţie de modificările şi completările apărute la nivelul elementelor specifice ale acestora .
Președinte de ședință, contrasemnează pentru legalitate:
Iacob STOICAN secretarul general al comunei Golești,
Liliana CIOCÎRLAN