Având în vedere:
- Raportul de audit întocmit de Camera de Conturi Galati nr. 85576/16.12.2026;
- Referatul de aprobare Nr. 1921/23.03.2026 al Primarului UAT Grivița;
- Raportul de specialitate nr. 1920/23.03.2026 al compartimentelor de specialitate;
- În conformitate cu prevederile art. 28, alin.(1) din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor ,cu modificările și completările ulterioare;
- În conformitate cu prevederile art. 2, pct.3, din Legea nr. 273/2006, privind finantele publice locale, ce definește angajamentul legal ca fiind faza din procesul execuției bugetare reprezentând actul juridic din care rezultă o obligație pe seama fondurilor publice;
- În conformitate cu prevederile art. 2, pct.9, privind cheltuielile bugetare din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006 din 29.06.2006;
- În conformitate cu prevederile cap.I, art. 6. din Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991 (*republicată*);
- În conformitate cu prevederile cap.II, art. 17. alin.(1) și (3), respectiv cap.II, art. 18 din Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991 (*republicată*);
- prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
- prevederile art. 1.349, art. 1.357 și art. 1.385 din Codul civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală;
- prevederile legale privind termenul general de prescripție;
Luând în considerare faptul că:
- au fost identificate șase procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor emise de Garda de Mediu;
- două dintre amenzile contravenționale, în cuantum total de 60.000 lei, au fost achitate din bugetul local- Anexa 1 la prezenta hotarare :
- patru amenzi contravenționale fac obiectul unor acțiuni în litigiu aflate pe rolul instanțelor de judecată, introduse de UAT Grivița -Anexa 2 la prezenta hotarare;
- potrivit dispozițiilor Codului civil, existența unui prejudiciu recuperabil presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu cert, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției autorului faptei;
- din analiza documentelor, a constatărilor actelor de audit și a situației de fapt nu a fost identificată o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție de către persoane din cadrul autorității publice locale care să fi determinat aplicarea amenzilor contravenționale;
- aplicarea sancțiunilor contravenționale de către Garda de Mediu a intervenit în contextul exercitării atribuțiilor legale ale UAT Grivița, fără a rezulta încălcarea intenționată sau culpabilă a unor obligații legale de către ordonatorul de credite sau alte persoane responsabile;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 – Se aprobă luarea la cunoștință a constatărilor rezultate din Raportul de Audit al Camerei de Conturi judetul Galati nr.85576/16.12.2025 referitoare la amenzile contravenționale aplicate UAT Grivița de către Garda de Mediu.
Art. 2 – Se constată că sumele achitate din bugetul local, în cuantum de 60.000 lei, reprezentând amenzi contravenționale, nu constituie prejudiciu adus bugetului local, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile legale ale răspunderii civile delictuale, respectiv nu a fost identificată existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție care să fi generat un prejudiciu recuperabil. Anexa 1 la prezenta hotarare
Art. 3 – Se constată că amenzile contravenționale care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată nu constituie, la acest moment, potențial prejudiciu pentru bugetul local, deoarece, potrivit disp. Art. 32 alin. 3 din OG nr. 2/2001, plângerea suspendă executarea, urmând ca situația acestora să fie analizată în funcție de soluțiile definitive pronunțate de instanțele judecătorești. -Anexa 2 la prezenta hotarare
Art. 4 – Prezenta hotărâre nu aduce atingere obligației autorității publice locale de a executa hotărârile judecătorești definitive și nici dreptului instituțiilor abilitate de a efectua verificări potrivit competențelor legale.
Art. 5 – Primarul UAT Grivița, prin compartimentele de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.6- Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Grivita ,Instituției Prefectului județului Galați in vederea exercitarii controlului cu privire la legalitatea , Compartimentului financiar contabil, impozite taxe, locale si resurse umane și se va publica în Monitorul Oficial al Comunei Grivita , la pagina de internet www.primariagrivita. ro, în subeticheta „HOTĂRÂRI CONSILIUL LOCAL”pentru inscrierea in Registrul de evidenta a hotararilor deliberative.