Având in vedere:
- referatul de aprobare elaborat de primar, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.6454/23.11.2020 cu privire la menținerea taxelor și impozitelor locale pe anul 2021 la nivelul celor indexate din anul 2020, cu excepția unor taxe speciale;
- referatul de specialitate nr.6453/23.11.2020 prin care se propune stabilirea impozitelor şi taxelor locale şi speciale pentru anul 2021 în condiţiile prevăzute de Codul Fiscal;
- avizul comisiilor de specialitate pentru proiectul de hotărâre iniţiat de primar;
- prevederile art.7 alin.(2) din Codul civil, republicat, aprobat prin Legea nr.287/2009;
- prevederile art.5 alin.(1) lit.a) și alin.(2),art.16 alin.(2),art.20 alin.(1) lit.b),art. 27,art. 30 și art.761 alin. (2) și alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.1, art.2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale titlului IX ale Codului Fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
- prevederile art.19 și art.20 din OG nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.3/2003, cu modificările ulterioare;
- prevederile art.1 alin. (4) lit. l), art. 8 alin. (3) lit. j), art. 43 alin. (7) și art. 44 alin. (2) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006,republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.5 alin. (2) lit. k), art. 26 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3), alin. (5) și alin. (8) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată;
- prevederile art.5 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.6 lit. b) din OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.2 și art.3 din OG nr.13/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 39/2002;
- prevederile art.14 din OG nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 515/2002;
- prevederile Regulamentului privind stabilirea domeniilor de activitate și condițiile în care se pot institui taxe speciale, modul de organizare și de funcționare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele speciale respective, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.76/2009, cu modificările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.95/2010 privind aprobarea Procedurii de înregistrare și de radiere a vehiculelor la nivelul Primarului comunei Gurahonţ;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.109/10.12.2004 privind aprobarea Nomenclaturii stradale la nivelul comunei Gurahonţ, cu modificările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.105/23.12.2019 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2020;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.35/30.04.2020 privind indexarea pe baza ratei inflaţiei a limitelor impozitelor și taxelor locale, precum și a amenzilor care fac venit la bugetul local, aplicabile în anul fiscal 2021;
- prevederile Planului urbanistic general al Comunei Gurahonț aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.45/2004;
- prevederile art.2 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la componența unităților administrativ-teritoriale, ierarhizarea localităților la nivelul comunei Gurahonţ, judeţul Arad2+3) este următoarea:rangul IV-Gurahonţ, rangul V-Bonţeşti, Dulcele, Feniş, Honţişor, Iosaş, Musteşti, Pescari, Valea Mare, Zimbru;
- prevederile art.7 din Lege nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu completările ulterioare;
- prevederile art.87 lit.c), art.129 alin.4 lit.c), din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019;
- votul _____ a celor ___ consilieri prezenţi din cei 13 în funcţie;
În temeiul art.139 alin.3 lit.c şi cele ale art.196 alin.1 lit.a) din Codul Administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GURAHONȚ
adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1.(1)-Impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale, pe anul 2021, se menţin la nivelul stabilit pentru anul 2020 prin Hotărârea nr.105/23.12.2019, cu preluarea nivelurile impozitelor și a taxelor locale care constau într-o anumită sumă de lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum şi limitele amenzilor care se fac venit la bugetul local, ce se indexează anual pe baza ratei inflaţiei, aplicabile în anul fiscal 2021, ce au fost stabilite prin Hotărârea Consiliului local al comunei Gurahonţ nr.35 din 30.04.2020.
(2)-Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale, taxele speciale și amenzile care se actualizează sau se ajustează pentru anul 2021 faţă de anul 2020, după caz, de către Consiliul Local al comunei Gurahonţ, sunt prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.-Pentru determinarea impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire în cazul persoanelor fizice, precum şi a impozitului pe teren, pentru anul 2021 se menţine delimitarea zonele din comuna Gurahonţ din anul 2020 stabilită prin anexa nr.3 a Hotărârii nr.108/22.12.2017.
Art.3.-Se menţine procedura de acordare a facilităţilor fiscale pentru anul 2021, cu actualizarea anului(datei), aşa cum a fost stabilită prin anexa nr.4 a Hotărârii nr.108/22.12.2017, precum și reducerile și scutirile acordate de Consiliul local, cuprinse în anexa nr.2 de la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.
Art.4.- Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Gurahonţ, prin aparatul de specialitate al său.
Art.5.- Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Gurahonţ în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Gurahonţ și Prefectului județului Arad și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la Primărie, în spațiul accesibil publicului.
INIȚIATOR PROIECT:
Ana-Lenuța MOȚICA,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ,
Cantemir-Marius DARĂU