Art.1.-Se aprobă depunerea proiectului „Transport verde - Microbuze electrice pentru elevi în Județul Hunedoara”, în cadrul Apelului de proiecte “Microbuze electrice pentru elevi” ce va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație.
Art.2.-Se aprobă delegarea de către Comuna Gurasada către Județul Hunedoara prin Consiliul Județean Hunedoara a depunerii cererii de finanțare și implementare a proiectului „Transport verde - Microbuze electrice pentru elevi în Județul Hunedoara”, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma 6: Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.
Art.3.(1)-Se aprobă Acordul de parteneriat – cadru între UAT Județul Hunedoara(în calitate de lider și solicitant eligibil) și 23 de unități administrativ – teritoriale din județul Hunedoara privind aprobarea depunerii proiectului „Transport verde-Microbuze electrice pentru elevi în județul Hunedoara” spre finanțare în cadrul PNRR, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicește reprezentantul legal al Comunei Gurasada să semneze acordul de parteneriat întocmit potrivit alin.(1).
Art.4.(1)- Comuna Gurasada, se obligă să asigure pe o durată de minim 4 ani, resursa umană (șofer), costurile de reparații și întreținere, precum și costurile de alimentare necesare funcționării microbuzelor electrice ce vor fi achiziționate în cadrul proiectului.
(2) Se împuternicește reprezentantul legal al Comunei Gurasada să semneze declarația unității administrativ-teritoriale a Comunei Gurasada întocmită potrivit alin. (1).
Art.5.(1)-Comuna Gurasada, se obligă ca până la data de 31.12.2024, să amplaseze o stație de încărcare necesară funcționării în bune condiții a microbuzelor electrice a căror beneficiari reali sunt unitățile de învățământ preuniversitar, de pe raza unității administrativ-teritoriale.
(2)Se împuternicește reprezentantul legal Gurasada să semneze declarația unității administrativ-teritoriale a Comunei Gurasada întocmită potrivit alin. (1).
Art.6.-Comuna Gurasada , se obligă să asigure capacitatea de conectare la rețeaua de curent electric a școlii/a unității administrativ-teritoriale, în localitatea pentru care se va achiziționa microbuz electric în cadrul proiectului „Transport verde-Microbuze electrice pentru elevi în județul Hunedoara”.
Art.7.Se împuternicește Președintele Consiliului Județean Hunedoara, să semneze toate documentele necesare depunerii aplicației de finanțare, contractul de finanțare, în numele U.A.T. Județul Hunedoara și precum și toate documentele necesare implementării proiectului prevăzut la art.1.
Art.8.-Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii si termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrative, cu modificările si completările ulterioare.
Art.9-Prezenta Hotărâre se comunică către: Prefectul judeţului Hunedoara, domnului Primar Nan Silviu, Consiliului Județean Hunedoara, UAT-urilor regăsite în acordul de parteneriat. se afişează la sediul Primăriei comunei Gurasada și se publică pe pagina de internet a instituției, la adresa: www.comunagurasada.ro.