Având în vedere:
a) Referatul de aprobare al primarului Comunei Ibănești, Județul Mureș, înregistrat cu nr. 5607 din 08.04.2024;
b) Raportul de specialitate nr. 5610 din 08.04.2024, întocmit de compartiment consilier al primarului;
c) avizul Comisiei pentru agricultură, activităţi economico - financiare, amenajare teritoriu şi urbanism, înregistrat sub nr. 5957 din 15.04.2024; avizul Comisiei pentru juridică și de disciplină, protecție mediu și turism, înregistrat sub nr. 5962 din 15.04.2024¸ avizul Comisiei pentru activități social-culturale culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, înregistrat sub nr. 5966 din 15.04.2024.
Ținând cont de:
a) Regulamentul 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență
b) Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune; Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului;
c) Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului;
d) art. 20, alin. (1), lit.j) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030 aprobată prin H.G nr. 877 din 9 noiembrie 2018;
f) art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b, alin. (4), lit. e), art. 139, alin. (1) și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cumodificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.196, alin.(1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI IBĂNEȘTI
H o t ă r ă ş t e :
Art.1. Aprobă Strategia de Dezvoltare Locală a Comunei Ibănești pentru perioada 2021-2027, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei Hotărâri se încredinţează aparatului de specialitate al Primarului Comunei Ibănești.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică prin intermediul secretarului comunei: Instituţiei Prefectului- Județul Mureş; Primarului Comunei Ibănești; Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Ibănești și se aduce la cunoștința publică prin publicare pe pagina de internet: www.ibanesti.ro