Art.1. (1) Se aprobă produsele care vor fi achiziționate în vederea distribuirii, săptămânal, în mod gratuit, preșcolarilor și elevilor din comuna Ibănești în cadrul Programului pentru școli al României, în anii școlari 2025-2026, respectiv 2026-2027, după cum urmează:
- fructe: două porții de mere
- lapte: trei porții de lapte
- produse lactate: două porții de iaurt
- produse de panificație: - cinci porții de baton sau covrigi
(2) Produsele achiziționate vor respecta caracteristicile specificate în Anexa nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Art.2. Se aprobă următoarea măsură educativă care va însoți distribuția fructelor și a laptelui în cursul anilor școlari 2025-2026, respectiv 2026-2027:
- organizarea de vizite la ferme pomicole sau la ferme de producere a laptelui şi/sau de procesare a laptelui la nivelul unui an școlar în oricare dintre cele două semestre.
- organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi legume şi de lapte şi produse lactate, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume proaspete şi/sau alte produse lactate care nu se distribuie conform prevederilor art. 3 alin. (3) şi/sau miere, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii;
- organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume şi de lapte şi produse lactate sau de activităţi educative practice, organizarea de alte activităţi extracurriculare şi extraşcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului naţional, inclusiv curriculumului la decizia şcolii, respectiv în cadrul disciplinei opţionale Educaţie pentru sănătate.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Ibănești prin compartimentul de specialitate.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al comunei, primarului comunei Ibănești, Compartimentului financiar-contabil, și Compartimentului achiziții publice , Școlii Gimnaziale Ibănești , Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mureș, Instituției Prefectului – Județul Mureș și se aduce la cunoștință publică prin afișare.