Nr. 81 / 15.12.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea taxelor de salubrizare distincte începând cu anul 2026, stabilite în conformitate cu prevederile Ordinului ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare, aferente Comunei Ibănești

Inițiator proiect

Vasile-Dumitru DAN

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Mureș

Consiliul Local al comunei Ibănești

Comuna Ibănești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 81 din 15.12.2025

privind aprobarea taxelor de salubrizare distincte începând cu anul 2026, stabilite în conformitate cu prevederile Ordinului ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare, aferente Comunei Ibănești

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

Prevederile art. 6 alin. (1), lit. „k”, art. 26 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 101/2006 - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

Prevederile art. 17 alin. 5, lit. ”j” din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art. 454 lit. ”g” și 484 alin (1) - (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; 

Prevederile art. 8 alin. (3), lit. „j” din Legea nr. 51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

Prevederile art. 9 alin. (1) lit „c” din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare; 

Prevederile art. 18 și art. 21 din Ordinul nr. 640/2022 al Președintelui ANRSC privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare;

Prevederilor 129 alin. (2) litera b) și d), alin. (4) litera c), alin. (7) litera n), art. 139 alin. (3) litera c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile HCL nr. 43/2019 privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în judeţul Mureş și HCL nr. 23/2020 privind modificarea și completarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare pentru finanțarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor solide menajere și similare în județul Mureș precum și HCL nr. 77/2022 privind aprobarea modificării Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare în județul Mureș, cu aplicabilitate din 01.01.2023;

Prevederilor art. 17 din contractul de asociere încheiat la data de 02.11.2009 de către toate UAT din județ;

Ținând cont de:

Prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urgența adoptării prezentei hotărâri, constă în faptul că, taxa de salubrizare trebuie introdusă în programul de impozite pentru a fi colectată în anul 2026.

Luând act de:

Referatul de aprobare al Primarului la Proiectului de hotărâre privind aprobarea nivelului taxei de salubrizare pentru anul 2026 în comuna Ibănești, înregistrat sub nr. 12387/10.12.2025; 

Raportul de specialitate al compartimentului financiar contabil impozite și taxe înregistrat sub nr. 12389/10.12.2025;

Hotărârea nr. 31 din 03.12.2025 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecolect Mureș”   privind aprobarea taxelor de salubrizare distincte începând cu anul 2026, stabilite în conformitate cu prevederile Ordinului   ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare aferente zonei 4 de colectare Reghin;

Avizul Comisiei de specialitate nr.1 din cadrul Consiliului Local Ibănești.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ibănești

întrunit în a 14-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

 

Art.1.  Se aprobă nivelul taxei de salubrizare pentru anul 2026, pentru fiecare categorie distinctă de utilizatori, după cum urmează: 

a) Taxă de salubrizare plătită de utilizatori Casnici din mediul Rural: 14,18 lei/persoană/lună inclusiv TVA;

b) Taxă de salubrizare plătită de utilizatori Non-Casnici pentru gestionarea deșeurilor de hârtie, plastic, metal și sticlă: 665,90 lei/mc inclusiv TVA;

c) Taxă de salubrizare plătită de utilizatori Non-Casnici pentru gestionarea deșeurilor reziduale și biodeșeuri, inclusiv a reziduurilor: 654,00 lei/mc inclusiv TVA.

Art.2. Taxa stabilită  la art. 1 va fi aplicată începând cu data 1 ianuarie 2026.

Art.3. Se mandatează domnul Marius-Cristian Gliga, viceprimarul Comunei Ibănești, să voteze în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureş nivelul taxei de salubrizare pentru anul 2026, aprobat conform art. 1 din prezenta hotărâre.

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului-Județul Mureș, primarului comunei Ibănești, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecolect Mureș”, compartimentului financiar contabil impozite și taxe, se afișează și se aduce la cunoștință publică prin publicare la adresa www.ibanesti.ro  

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Teodor-Nicușor CHIRTEȘ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI IBĂNEȘTI,

Codruța-Alexandrina DAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 81 / 15.12.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 3
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 81 / 15.12.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 15.12.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 30.12.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 19.12.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 13.01.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu