Nr. 82 / 29.12.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în comuna Ibăneşti începând cu anul 2026, precum şi a unor tarife

Hotărâre

România

România

Județul Mureș

Consiliul Local al comunei Ibănești

Comuna Ibănești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 82 din 29.12.2025

privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în comuna Ibăneşti începând cu anul 2026, precum şi a unor tarife

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Prevederile art. 87, alin.(3) și (4), art. 129, alin.(1), alin.92), lit.b), și alin.(4), lit.c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art. 5 alin. (1), lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind legea finanțelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 227/2015   privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;

Prevederile Hotărârii Guvernului 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M. Of. nr. 1160/15.12.2025;

Prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 78/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M. Of. nr. 1172/17.12.2025;

Ținând cont de:

Prevederile art.7, alin.(13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, urgența adoptării hotărârii este data de faptul că trebuie aplicată începând cu data de 01 ianuarie 2026.;

Prevederile Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare;

Luând act de:

Referatul de aprobare, nr. 12796 din 22.12.2025, elaborat de viceprimarul comunei Ibănești în calitatea sa de iniţiator, calitate acordată de prevederile art. 211 din Ordonanța de urgență nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Raportul de specialitate al compartimentului impozite și taxe din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu   nr. 12798 din data de 22.12.2025;

Anunțul privind elaborarea proiectului de act normativ, nr. 12794 din data de 22.12.2025

Hotărârea Consiliului local nr. 20 din 30.04.2025 privind aprobarea nivelurilor valorilor impozabile, impozitele, taxele locale şi sancțiunile pentru anul fiscal 2026;

Avizul Comisiei de specialitate nr.1 din cadrul Consiliului Local al Comunei Ibănești.

În baza prevederilor art. 139, alin. (1), alin. (3), lit.c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ibănești

întrunit în a 8-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1- (1) Se aprobă nivelul impozitelor şi taxelor locale, al taxelor speciale şi al tarifelor pentru utilităţi care se vor practica în anul 2026 în comuna IBĂNEŞTI, județul MUREŞ, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

            (2) Acolo unde prezenta hotărâre nu prevede se aplică prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

            Art.2 - (1) Informaţiile referitoare la nivelul impozitelor şi taxelor locale stabilite de Consiliul Local, modul de calcul al impozitelor şi taxelor locale, contribuabilii care beneficiază de facilităţi fiscale sunt de interes public şi sunt neîngrădite.

(2) Accesul la informaţii privind nivelul impozitelor şi taxelor locale este permis doar pentru cele referitoare la persoana solicitantă.

            (3) Datele referitoare la impozitele şi taxele unei persoane constituie secret de serviciu pentru toate persoanele care prin natura serviciului au acces la acestea.

Art.4. - Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de primarul comunei Ibănești, prin Compartimentele de specialitate și se aplică pentru impozitele şi taxele locale datorate pentru anul 2026 şi intră în vigoare începând cu data 01.01.2026. 

 

Art.5. - Prezenta hotărâre poate fi contestată la instanţa competentă, în temenele şi condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

 

Art.6. - Prezenta hotărâre, se comunică prin grija secretarului general, în termenul prevăzut de lege: Instituției Prefectului – Județul Mureș pentru verificarea legalității, Primarului comunei Ibănești, Compartimentului impozite și taxe și se aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial Local pe pagina de internet la adresa www.ibanesti.ro 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Teodor-Nicușor CHIRTEȘ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI IBĂNEȘTI,

Codruța-Alexandrina DAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 82 / 29.12.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 2
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 82 / 29.12.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.12.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 15.01.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 12.01.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 13.01.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu