Consiliul Local al Comunei Ibănești, Județul Mureș, întrunit în ședință de îndată în data de 05 ianuarie 2026,
Luând act de:
Raportul compartimentului financiar contabil, înregistrat sub nr. 9 din 05.01.2026;
Referatul nr 6/05.01.2026 la proiectul de hotărâre privind acoperirea deficitului bugetar pe anul 2025 al secţiunii de funcționare, din excedentul bugetar al anilor precedenți, prezentat de către Primarul comunei Ibăneşti,
Având în vedere prevederile art.58 alin (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1983/16.12.2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2025, Capitolul V ”Încheierea executiei bugetelor locale şi operatiuni specifice unităților administrativ-teritoriale”, pct.5.18 care ne aduce la cunoștință faptul că în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea anului, deficitul înregistrat în cadrul secțiunilor de funcționare și dezvoltare trebuie acoperit integral din excedentul anilor precedenți.
Luând în considerare prevederile art.7 alin.(13) din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația public;
Prevederile Ordinului M.D.L.P.A. nr.25/2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unităţii administrativ-teritoriale, precum şi a modelului orientativ al regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local;
În baza Avizului Comisiei pentru agricultură, activităţi economico- financiare, amenajare teritoriu şi urbanism, înregistrat cu nr. … din data de ……..;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (4) , art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI IBĂNEȘTI
adoptă prezenta hotărâre
Art.1. Se aprobă acoperirea definitivă a deficitului bugetar al secțiunii de funcționare, sursa A,pe anul 2025, în sumă de 154.150,84 lei, din excedentul bugetar al anilor precedenți
Art.2. De executarea prezentei hotărâri răspunde Compartimentul Financiar Contabil, din cadrul Consiliului local Ibăneşti, Judetul Mureş.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului UAT: Instituţiei Prefectului judeţului Mureş pentru verificarea legalităţii, Primarului Comunei Ibăneşti, Compartimentului financiar contabil impozite şi taxe şi se aduce la cunoştiinţa publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa:www.ibanesti.ro