Art.1: Se aprobă rectificarea bugetului local, pentru anul 2025, cf. ANEXEI nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Se aprobă modificarea ANEXEI nr.5 la HCL nr.10 din 17.03.2025-Lista obiectivelor de investiții pe anul 2025, cu finanțare integrală sau parțială de la bugetul local, repartizate pentru Comuna Izvoarele Sucevei, județul Suceava, cf. ANEXEI nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă compartimentele de resort din aparatul de specialitate cu atribuții în acest sens, respectiv: compartimentul contabilitate, impozite și taxe locale, urbanism.
Art.4: Prezenta hotărâre poate contestată la instanța de contencios administrativ, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5: Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, prefectului județului Suceava, primarului comunei Izvoarele Sucevei și compartimentului de contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi se aduce la cunoştință publică, prin publicarea pe site-ul instituției www.primariaizvoarelesucevei.ro, în Monitorul Oficial Local, la Secțiunea Hotărârile Autorității Deliberative.
Hotărârea Consiliului Local
HOTĂRÂRE
privind rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli, pentru anul 2025
Stare
Hotărâre
adoptată
devine obligatorie sau produce efecte juridice din:
14 Iulie 2025
Hotărâre
România
Județul Suceava
Consiliul Local al comunei Izvoarele Sucevei
HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 27 din 07.07.2025
privind rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli, pentru anul 2025
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) Art.2 alin1 pct. 47, art 19 alin.2 lit.b, art.20 lit.c și art.49 alin.(5) din Legea privind finanţele publice locale nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b) art. 80 – 84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) Art.129 alin.2 lit.b, alin. 4 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de:
- Hotărârea Consiliului Local nr.10/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025 și aprobarea utilizării excedentului bugetului local în anul 2025 rezultat la încheierea exercițiului bugetar pentru anul 2024 -Anexa nr.1;
Luând act de:
a)referatul de aprobare înregistrat sub nr.3406/25.06.2025 prezentat de domnul Mehnu Leonard-Tiberiu, primarul comunei Izvoarele Sucevei, județul Suceava;
b)raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 3407/25.06.2025;
c)avizul Comisiei de specialitate in cadrul Consiliului Local, înregistrat sub nr.54/04.07.2025;
d)prevederile Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri ale autorității deliberative , aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.23 din 30.05.2023;
e)publicarea anunțului pentru elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli, pentru anul 2025, în contextul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu completările ulterioare, înregistrat la nr. 3408/25.06.2025 și care a făcut obiectul afișării pe site-ul instituției www.primariaizvoarelesucevei.ro, la secțiunea Anunțuri, subsecțiunea Acte supuse consultării publice;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei izvoarele sucevei
întrunit în a 8-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Nicolae CHAR
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI IZVOARELE SUCEVEI,
Cătălina JURAVLE
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 27 / 07.07.2025 |
|||
|---|---|---|---|
| PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ | Vot prin ridicarea mâinii individual | ||
| HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV | |||
| 0 | Hotărâre care se adoptă cu votul: majorității simple a consilierilor locali prezenți |
Voturi necesare | 4 |
| 1 | Numărul consilierilor locali, potrivit legii | 11 | |
| 2 | Numărul consilierilor locali în funcție | 10 | |
| 3 | Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii | 6 | |
| 4 | Numărul voturilor „PENTRU” | 6 | |
| 5 | Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” | Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. | 0 |
| 6 | Numărul voturilor „ABȚINERE” | 0 | |
| 7 | Numărul consilierilor locali care absentează motivat | 0 | |
| 8 | Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat | 4 | |
| 9 | Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot | 0 | |
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 27 / 07.07.2025 |
||
|---|---|---|
| Nr. crt. |
OPERAȚIUNI EFECTUATE | Data |
| 0 | 1 | 2 |
| 1 | Adoptarea hotărârii | 07.07.2025 |
| 2 | Comunicarea către primar | 14.07.2025 |
| 3 | Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii | 18.07.2025 |
| 4 | Comunicarea către prefectul județului | 14.07.2025 |
| 5 | Aducerea la cunoștință publică | 14.07.2025 |
| 6 | Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu | 14.07.2025 |