STATUTUL
ASOCIAȚIEI „ORGANIZAȚIA DE MANAGEMENT AL DESTINAȚIEI
TURISTICE ECO DELTA TULCEA”
I - CADRUL GENERAL
Art. 1. Membrii fondatori:
1. Unitatea administrativ – teritorială Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea, cu sediul în localitatea Tulcea, strada Păcii, nr. 20, cod poștal 820033, județul Tulcea, cod fiscal 4321607, reprezentat prin Teodorescu Horia, președinte, identificat cu C.I. seria TC nr. 395293 pentru a reprezenta Județul Tulcea în calitate de membru fondator al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea;
2. Regia Autonomă „Aeroportul Delta Dunării“ Tulcea, cu sediul în Șos. Tulcea – Constanța, Km. 15, cod fiscal 2647128, Județul Tulcea, România, reprezentată legal prin Vâlcu Stoian, director general, identificat cu C.I. seria TC nr. 452027 pentru a reprezenta Regia Autonomă „Aeroportul Delta Dunării“ Tulcea în calitate de membru fondator al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea;
3. Unitatea administrativ – teritorială Comuna Jurilovca, cu sediul în localitatea Jurilovca, strada 1 Mai, nr. 2, cod poștal 827115, cod fiscal 4793952, Județul Tulcea, România, reprezentată legal prin Ion Eugen, primar, identificat cu C.I. seria TC nr. 489939 pentru a reprezenta Comuna Jurilovca în calitate de membru fondator al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea;
4. Unitatea administrativ – teritorială Comuna Crișan, cu sediul în localitatea Crișan, strada Principală, nr. 378, cod poștal 827060, CIF 4508860, Județul Tulcea, România, reprezentată legal prin Rahău Silviu Florin, primar, identificat cu C.I. seria TC nr. 546533 pentru a reprezenta Comuna Crișan în calitate de membru fondator al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea;
5. S.C. Calypso S.R.L., cu sediul în Tulcea, strada Păcii, nr. 6, cod poștal 820009, cod fiscal 2361001, Județul Tulcea, România, reprezentată legal prin Cacencu Raluca-Narcisa, administrator, identificat cu C.I. seria TC nr. 578566 pentru a reprezenta S.C. Calypso S.R.L. în calitate de membru fondator al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea;
6. S.C. Glass Contur S.R.L., cu sediul în localitatea Sulina, zona C, Canal Litcov - Mal Stâng, cod poștal 825400, CUI 28987352, Județul Tulcea, reprezentată legal prin Pantazică Mugurel – Florin, administrator, identificat cu C.I. seria RK nr. 504519 pentru a reprezenta S.C. Glass Contur S.R.L. în calitate de membru fondator al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea;
7. Asociația Patronatului în Turismul din Delta Dunării, cu sediul în Tulcea, strada Babadag, nr. 140, bloc Coral Plaza, sc. A, et. 3, ap. 6, cod poștal 820004, CUI 28798353, Județul Tulcea, România, reprezentată legal prin Ilușcă Daniel, președinte, identificat cu C.I. seria TC nr. 442868 pentru a reprezenta Asociația Patronatului în Turismul din Delta Dunării în calitate de membru fondator al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea;
ne exprimăm voința / acordul de a coopera și de a ne asocia, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, ale Procedurii de avizare a organizațiilor de management al destinației aprobată prin Ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr.1293/2022, precum și a Ordonanței Guvernului nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Asociației „Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea”, denumită în continuare „Organizația”, în scopul prevăzut în prezentul statut.
II - DENUMIREA, SEDIUL ȘI DURATA de funcționare a ORGANIZAȚIEI
Art. 2. Denumirea Asociației este „Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea”, conform dovezii de disponibilitate a denumirii nr.220844/25.03.2025 eliberată de Ministerul Justiției.
Art. 3. (1) Sediul Organizației este în România, Județul Tulcea, Municipiul Tulcea, strada Gloriei, nr. 4.
(2) Sediul Organizației va putea fi mutat în orice alt loc aflat pe raza unităților administrativ-teritoriale membre, în baza ratificării de către Adunarea Generală a Organizației a deciziei Consiliului Director cu privire la schimbarea sediului.
Art. 4. Organizația este constituită pe perioadă nedeterminată, începând cu data înscrierii sale în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la grefa Judecătoriei Tulcea.
Art. 5. Organizația va avea ștampilă, siglă și însemne proprii și se organizează și funcționează potrivit prevederilor prezentului statut.
III - SCOPUL ŞI OBIECTIVELE ORGANIZAȚIEI
Art. 6. Organizația este persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, de utilitate publică conform art. 2^2 din O.G 58/1999 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, având drept scop elaborarea şi implementarea strategiei de dezvoltare a turismului în județul Tulcea, în vederea creării unui cadru de dezvoltare a diferitelor forme de turism și a serviciilor turistice, facilitării colaborării și parteneriatului între diferitele structuri publice și private cu activitate în acest domeniu, pentru crearea instrumentelor de promovare internă și externă, ținând cont de principiile turismului durabil.
Art. 7. Obiectivele Organizației sunt:
- creșterea gradului de valorificare a potențialului turistic din destinația turistică Eco Delta Tulcea;
- promovarea potențialului turistic natural și antropic al destinației turistice Eco Delta Tulcea;
- creșterea notorietății brandului turistic al destinației;
- creșterea duratei sejurului/turist;
- creșterea numărului de turisti din destinație într-un an;
- creșterea atractivității și a potențialului turistic din Județul Tulcea prin promovarea și creșterea notorietății destinației în plan național și internațional;
- dezvoltarea durabilă prin promovarea formelor de turism lent, în armonie cu natura;
- acordarea suportului necesar pentru elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale, regionale şi locale de dezvoltare a turismului în zona destinaţiei;
- iniţierea şi dezvoltarea de proiecte cu finanţare europeană, naţională, regională şi locală;
- coordonarea sectorului public şi privat din domeniul turismului la nivelul destinaţiei pentru realizarea unui management durabil;
- conlucrarea cu autorităţile cu atribuţii de control şi respectiv de asigurare a liniştii publice pentru asigurarea unei experienţe plăcute turiştilor;
- realizarea şi coordonarea politicii de marketing a destinaţiei;
- asigurarea suportului în coordonarea şi managementul intervenţiilor în infrastructura turistică pentru asigurarea calităţii experienţei vizitatorilor;
- sprijin pentru coordonarea, dezvoltarea şi managementul evenimentelor;
- sprijin pentru dezvoltarea şi managementul resurselor turistice;
- coordonarea centrelor de informare turistică de pe teritoriul destinaţiei;
- consiliere în domeniul dezvoltării afacerilor în turism;
- monitorizarea dezvoltării turismului în zona destinaţiei;
- stabilirea, implementarea şi monitorizarea standardelor de calitate pentru serviciile de turism şi agrement în zonă, în cazul când acestea sunt mai stringente decât standardele naţionale sau internaţionale;
- culegerea, analiza şi raportarea datelor relevante, conform cerinţelor stabilite de autoritatea centrală cu atribuţii în turism;
- arhivarea informaţiilor despre activităţile desfăşurate, precum şi a datelor, analizelor şi a rapoartelor statistice relevante, pentru a se putea face analiza pe termen lung a activităţii şi a se putea aprecia impactul real al acestor activităţi;
- crearea și gestionarea brandului destinației.
Art. 8. Pentru îndeplinirea obiectivelor, Organizația derulează următoarele activități:
- elaborarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic a destinației;
- coordonarea şi implementarea strategiei de dezvoltare şi marketing turistic a destinației;
- coordonarea procesului de realizare și implementare a brandului destinației;
- colaborarea cu celelalte organizații de management al destinației în vederea armonizării strategiilor de marketing;
- integrarea şi coroborarea datelor statistice la nivelul destinației;
- realizarea de cercetări de piață și studii în domeniul turismului;
- colaborarea cu celelalte instituții competente la corelarea strategiei de marketing turistic cu strategia de dezvoltare turistică;
- contribuția la formarea resurselor umane din turism;
- cooperarea cu organisme similare la nivel național şi internațional pentru promovarea şi creșterea atractivității destinației turistice;
- atragerea de fonduri rambursabile şi nerambursabile, prin diverse mecanisme financiare disponibile la nivel național și internațional, pentru dezvoltarea programelor turistice și a destinației;
- asigurarea de parteneriate cu alte destinații apropiate geografic sau tipuri de produse turistice, pieţe-sursă pentru creșterea competitivității regionale a destinației;
- asigurarea de servicii de consultanță în domeniul turismului și/sau domenii conexe acestuia.
- inițierea şi/sau participarea la desfăşurarea unor studii de piaţă în turism în scopul de a stabili potenţialul turistic al zonei şi de a identifica tipurile de turism care se pretează a fi exploatate în acest areal (de agrement, cultural, agroturism, de afaceri, pescuit sportiv etc.);
- organizarea şi planificarea politicilor de marketing în scopul elaborării de programe pentru promovarea eficientă şi durabilă a obiectivelor turistice;
- gestionarea coordonată a componentelor turistice și asociate din județul Tulcea în scopul dezvoltării şi valorificării potenţialului turistic;
- editarea de materiale promoţionale în scopul promovării acelor forme turistice care oferă diferenţiere, identitate şi unicitate;
- elaborarea, în colaborare cu entităţile private, autorităţile publice locale şi organismele abilitate în domeniul turismului, a unui ghid turistic al destinaţiei județului Tulcea;
- organizarea şi promovarea integrată şi coerentă a calendarului de evenimente din judeţul Tulcea;
- realizarea unei platforme online interactive pentru promovare şi care să permită, observarea în complexitate a activităţii turistice din județul Tulcea;
- cooperarea cu autorităţile locale pentru eficientizarea activităţii centrelor de informare turistică şi dezvoltarea acestora inclusiv spre zonele turistice consacrate la nivel regional şi naţional;
- organizarea şi/sau participarea la work-shopuri, conferinţe, simpozioane, târguri de turism, la nivel local, naţional şi internaţional, pentru promovarea obiectivelor turistice specifice din județul Tulcea;
- iniţierea unor colaborări instituţionale, afilierea la organizaţii interne, locale şi/sau internaţionale, în paralel cu atragerea de fonduri, investitori, sponsorizări etc., în vederea îmbunătăţirii imaginii turistice a județului Tulcea, creatoare de brand turistic reprezentativ;
- cooperarea şi/sau afilierea cu organisme interne şi/sau internaţionale pentru captarea şi replicarea expertizei acumulată de acestea;
- iniţierea şi dezvoltarea unor activităţi asociative, voluntariat, educaţie nonformală, consultanţă, informare şi documentare, prin conlucrarea cu factorii din domeniul culturii, sportului, învăţământului pentru valorificarea resurselor turistice, precum şi a celor neintroduse încă în circuitul turistic;
- cooperarea cu entităţile publice şi private, pentru susţinerea şi promovarea activităţilor de turism eco şi agroturism;
- promovarea unor pachete turistice de tip eco şi agroturism;
- identificarea şi promovarea unor mijloace de transport alternative / nepoluante (cel puţin pentru rutele scurte);
- susţinerea şi implementarea unor programe de dezvoltare a activităţilor derulate de micii întreprinzători (pescari locali, manufacturieri);
- identificarea şi crearea de vectori pentru promovarea şi diseminarea ideii de prezervare a destinației, prin creşterea nivelului de educaţie civică în rândul elevilor din cadrul şcolilor/liceelor din judeţul Tulcea.
- iniţierea, sprijinirea şi/sau organizarea unor programe de formare profesională prin parteneriate cu entităţi publice şi private în scopul profesionalizării forţei de muncă ce activează în domeniul turistic;
- dezvoltarea şi susţinerea programelor pentru stabilirea unor standarde minimale a calităţii serviciilor turistice de cazare şi agrement (reabilitare, modernizare);
- promovarea bursei locurilor de muncă existente în cadrul facilităţilor turistice din destinație;
- oferirea de consiliere pentru persoanele care doresc să se angajeze în cadrul unor facilităţi turistice (hoteluri, restaurante, companii de transport naval şi rutier etc.).
Art. 9. Monitorizarea îndeplinirii obiectivelor Organizației va fi realizată prin stabilirea unor indicatori de performanță, care vor fi detaliați în strategia de dezvoltare și marketing turistic menționată la art. 2^3 din Ordonanța Guvernului nr.58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare.
IV - PATRIMONIUL INIȚIAL AL ORGANIZAȚIEI
Art. 10. (1) Patrimoniul Organizației este compus din bunurile și resursele proprii, necesare acoperirii cheltuielilor de organizare, funcționare și desfășurării activităților proprii, pe de o parte și din dreptul de folosință gratuită asupra unor bunuri din domeniul public sau privat al asociaților, acordat sau ce va fi acordat Organizației de către asociați, pe de altă parte.
(2) Patrimoniul inițial al Organizației este de 160.000 lei, constituit din contribuția membrilor fondatori, după cum urmează:
- Unitatea administrativ-teritorială Județul Tulcea – 111.000 lei;
- Regia Autonomă „Aeroportul Delta Dunării“ Tulcea – 1.000 lei;
- Unitatea administrativ-teritorială Comuna Jurilovca – 25.000 lei;
- Unitatea administrativ-teritorială Comuna Crișan – 20.000 lei;
- S.C. Calypso S.R.L. – 1.000 lei;
- S.C. Glass Contur S.R.L. – 1.000 lei;
- Asociația Patronatului în Turismul din Delta Dunării – 1.000 lei;
(3) Patrimoniul inițial al Organizației include și dreptul de folosință gratuită a următoarelor bunuri mobile/imobile aparținând domeniului public și privat al membrilor:
- Sediul social al Organizației de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea din județul Tulcea, Municipiul Tulcea, strada Gloriei, nr. 4.
Art. 11. Conform dispozițiilor art. 10^4 (1) și 10^5 (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 46 alin (1) din Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, categoriile de resurse financiare ale Organizației sunt următoarele:
- sumele transferate de organizațiile de management al destinației de la nivel local, care fac parte din destinația județeană;
- sumele transferate de autorităţile administraţiei publice locale din taxele pentru promovarea turistică, încasate, care sunt stabilite şi plătite conform art. 484 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
- cotizaţiile de membru;
- alte sume virate de membrii acestora în scopul promovării şi dezvoltării turismului;
- finanţări externe atrase;
- dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;
- dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţii sau de federaţii;
- venituri realizate din activităţi economice directe;
- donaţii, sponsorizări sau legate;
- resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;
- alte venituri prevăzute de lege.
Art. 12. Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea are obligația de a vira 20% din sumele transferate de organizațiile de management al destinației la nivel local de pe raza destinației, colectate din taxele speciale pentru promovarea turistică, încasate de la turiști, către Organizațiile de Management al Destinației de nivel regional din care va face parte.
Art. 13. (1) Organizația are un buget propriu de venituri și cheltuieli. Situațiile financiare se întocmesc în conformitate cu legislația în vigoare.
(2) Bugetul minim anual este de 30.000 euro, echivalentul în lei la cursul valutar al Băncii Naționale a României (BNR) din data depunerii cererii pentru obținerea avizului, respectiv _________ lei.
V - DOBÂNDIREA ŞI PIERDEREA CALITĂŢII DE MEMBRU
Art. 14. (1) Organizația are în componența sa următoarele categorii de membri:
- membri asociați fondatori – cei care au înființat organizația și contribuie moral și material la fondarea ei și la constituirea patrimoniului social;
- membri asociați - cei care se asociază ulterior înființării organizației și contribuie la completarea patrimoniului acesteia;
- membri de onoare - persoane fizice sau juridice care aduc servicii deosebite în promovarea obiectivelor sau care o sprijină în mod substanțial din punct de vedere financiar și material, desemnate ca atare de către Adunarea Generală.
(2) Calitatea de membru asociat al Organizației se dobândește prin hotărârea Adunării Generale a Organizației, adoptată cu majoritate absolută a membrilor Asociației, cu avizul consultativ al Consiliului Director.
(3) Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea este o structură deschisă, putând primi membri, respectiv Organizații de Management al Destinației de nivel local, și după momentul constituirii.
(4) Orice nou membru al Organizației va accepta expres și în totalitate prevederile Statutului.
(5) Calitatea de membru al organizației nu este transferabilă sau cesionabilă.
Art. 15. (1) Calitatea de membru încetează în următoarele cazuri:
- retragerea din propria inițiativă din Organizație;
- încetarea, în condițiile legii, a calității de persoană juridică;
- excluderea din Organizație.
(2) Retragerea din Organizație a unui membru se face prin notificare scrisă adresată Consiliului Director și va fi ratificată de prima Adunare Generală.
(3) Orice notificare de retragere își produce efectele de la data înregistrării acesteia la registratura Organizației. Retragerea din Organizație nu conduce la ștergerea obligațiilor asumate de către membrul în cauză dacă, la data comunicării deciziei de retragere, obligațiile asumate față de Organizație nu erau stinse.
(4) Adunarea Generală a Organizației poate hotărî excluderea din Organizație a unui membru, în urma votului majorității absolute a membrilor Asociației, în următoarele situații:
- nu își îndeplinește obligațiile față de Organizație;
- nu își plătește, la scadență, cotizația anuală;
- folosește prerogativele statutare în interes propriu;
- acționează prin orice mijloace în scopul vădit de defăimare a Organizației și a membrilor acesteia ori al periclitării activității Organizației;
- aduce prejudicii morale și materiale Organizației;
- în cazul declarării falimentului persoanei juridice;
- abateri grave de la statut, regulamentele, hotărârile adoptate de Adunarea Generală sau deciziile adoptate de Consiliul Director;
- pentru intervenirea unor motive de incompatibilitate cu această calitate;
- lipsa la trei ședințe consecutive ale Adunării generale, fără motive temeinice;
- este condamnat pentru fapte penale;
- în cazul declarării incapacității / insolvenței sau decesului membrilor – persoane fizice.
VI - DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR ORGANIZAȚIEI
Art. 16. Membrii Organizației au următoarele drepturi statutare:
- să participe la activitățile, proiectele și programele Organizației;
- să folosească dotările materiale ale Organizației, în conformitate cu scopul acesteia;
- să utilizeze însemnele și sigla Organizației;
- să aleagă și să fie aleși în organele de conducere, în condițiile prevăzute de prezentul statut;
- să beneficieze de toate formele de apărare și sprijin de care dispune Organizația;
- să-și exprime liber punctul de vedere cu privire la măsurile ce urmează a fi luate și documentele ce urmează a fi întocmite;
- să renunțe la calitatea de membru, printr-o notificare scrisă, adresată Consiliului Director și adusă la cunoștința membrilor Adunării Generale în prima ședință;
- să beneficieze de baza de date și de informațiile ce privesc activitatea Organizației;
- să fie consultați în toate problemele de interes ale Organizației;
- să solicite și să primească sprijin pentru probleme ce țin de activitatea lor și intră în sfera de competență a Organizației;
- să fie informați asupra programelor și proiectelor de dezvoltare a destinației;
- răspunderea membrilor va fi angajată în limitele responsabilităților avute în Organizație;
- să fie informați conform prevederilor Statutului și a altor reglementări interne asupra deciziilor adoptate de Adunarea Generală și Consiliul Director;
- să conteste, în condițiile Statutului și ale legilor în vigoare, deciziile organelor Organizației.
Art. 17. Membrii Organizației au următoarele obligații statutare:
- să cunoască și să accepte statutul Organizației;
- să contribuie la îndeplinirea scopului și obiectivelor Organizației;
- să nu angajeze Organizația în nicio activitate fără mandat din partea Adunării Generale sau a Consiliului Director;
- să plătească la termen cotizația anuală, în valoarea stabilită de Adunarea Generală;
- să nu aducă prejudicii de orice natură Organizației;
- să participe la toate ședințele și acțiunile la care sunt convocați de către Consiliul director;
- să protejeze imaginea organizației și să aibă o conduită corespunzătoare valorilor pe care aceasta le promovează;
- să anunțe în termen de 10 zile la secretariatul Organizației, orice modificare care a survenit în legătură cu persoana sa (schimbare de sediu, nume, reprezentant legal etc);
- să nu desfășoare activități politice sau de promovare a unor interese politice în cadrul sau cu ocazia activităților organizate de Organizație.
Art. 18. Cuantumul cotizației fiecărui membru al Organizației va fi stabilit, anual, de către Adunarea Generală a Organizației.
VII - ORGANELE DE CONDUCERE, ADMINISTRARE ŞI CONTROL. ATRIBUŢII
Art. 19. Organele de conducere ale Organizației sunt Adunarea Generală și Consiliul Director.
Art. 20. Adunarea Generală
(1) Adunarea Generală este organul de conducere al Organizației, alcătuit din totalitatea membrilor fondatori și asociați.
(2) Fiecare membru fondator și fiecare membru asociat va depune toate diligențele pentru a-şi asigura reprezentarea permanentă în cadrul Adunării Generale a Organizației. Mandatul reprezentanților este valabil de la data numirii acestora, până la data revocării/înlocuirii lor, prin hotărârea membrului fondator sau membrului asociat.
(3) Din rândul mandatarilor desemnați de către membri, Adunarea Generală îl alege pe președintele Organizației, care exercită atribuțiile prevăzute în prezentul Statut și care reprezintă Organizația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel.
(4) Adunarea Generală a Organizației îndeplinește atribuțiile care îi revin conform art. 21 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, conform art. 10^3 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, precum şi atribuțiile speciale prevăzute de prezentul Statut, după cum urmează:
- aprobarea strategiei de dezvoltare şi marketing turistic a destinației;
- alegerea și revocarea membrilor Consiliului director;
- alegerea şi revocarea cenzorului;
- aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, a situațiilor financiare anuale şi descărcarea de gestiune a Consiliului director;
- modificarea statutului;
- hotărârea primirii de noi membri şi excluderea membrilor asociați;
- ratificarea deciziei Consiliului director cu privire la schimbarea sediului;
- stabilirea cuantumului cotizației;
- aprobă politica de personal a organizației, organigrama și statul de funcții;
- orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin statut.
Art. 21. Conform Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, în cazul organizațiilor de management al destinației județene: deciziile membrilor în cadrul Adunării generale, în vederea îndeplinirii obiectivelor organizației de management al destinației turistice, sunt luate prin vot astfel: fiecare membru va avea dreptul la un vot.
Art. 22. Pentru a fi valabile, hotărârile Adunării Generale se adoptă cu majoritatea simplă, cu excepțiile prevăzute de prezentul Statut.
Art. 23. (1) Adunarea Generală se întrunește cel puțin o dată pe an.
(2)Adunarea Generală este statutar constituită în prezența majorității membrilor cu drept de vot.
(3) Dacă nu se îndeplinește cvorumul prevăzut la alin. (2), Adunarea Generală se convoacă, din nou, în scris, cu cel puțin 5 zile înainte de ședință. În acest caz, Adunarea Generală este statutar constituită și poate decide, oricare ar fi numărul membrilor prezenți.
(4) Membrii Adunării Generale ai Organizației pot participa la ședințe prin teleconferință, videoconferință sau alte mijloace similare de comunicație, în care toate persoanele participante se pot auzi între ele şi fiecare membru care participă astfel va fi considerat prezent și va avea dreptul de a fi numărat în cadrul cvorumului și de a vota.
Art. 24. (1) Adunarea Generală a Organizației va fi convocată ori de câte ori este necesar, de către Președintele Organizației ori de Consiliul Director sau de un număr reprezentând cel puțin 1/3 din numărul total al membrilor fondatori și ai membrilor asociați cu drept de vot.
(2) Convocarea va fi transmisă prin scrisoare, fax sau e-mail cu cel puțin 10 (zece) zile calendaristice anterioare datei desfășurării ședinței şi va cuprinde data, ora, locul, modul de desfășurare a ședinței (în format fizic, hibrid sau online) și ordinea de zi a ședinței iar în caz de forță majoră și de maximă urgență, se poate face de îndată.
(3) Ședințele Adunării Generale vor fi conduse de Președintele Organizației sau, în absența acestuia, de persoana desemnată de către Președintele Organizației dintre mandatarii membrilor participanți.
(4) Adunarea Generală va alege dintre mandatarii membrilor participanți la ședință un secretar care va redacta procesul-verbal al ședinței sau va desemna, din rândul salariaților Organizației, un secretar tehnic de ședință.
(5) Procesul-verbal al ședinței Adunării Generale este semnat de Președinte sau, în absența acestuia, de persoana desemnată să conducă ședința și de persoana responsabilă de secretariat. O copie a procesului-verbal va fi transmisă, în termen de maximum 5 (cinci) zile calendaristice de la data ședinței, fiecărui membru, indiferent dacă reprezentantul acestuia a fost sau nu prezent la ședință.
(6) Hotărârile Adunării Generale se semnează de președinte si se consemnează într-un registru special, care se păstrează la sediul Organizației.
Art. 25. Reprezentantul membrului fondator și/sau al membrului asociat care, într-o anumită problemă supusă aprobării Adunării Generale, este interesat personal sau prin soțul/soția sa, prin ascendenții sau descendenții săi, prin rudele în linie colaterală sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv, nu va putea lua parte la deliberare şi nici la vot, sub sancțiunea de daune – interese, dacă fără votul său nu s-ar fi obținut majoritatea cerută pentru adoptarea hotărârii.
Art. 26. Hotărârile adoptate de către Adunarea Generală a Organizației sunt obligatorii pentru toți asociații chiar dacă aceștia nu au luat parte la Adunarea Generală sau au votat împotrivă.
Art. 27. (1) Președintele Consiliului Director este și Președintele Organizației și este ales pe o perioadă de 3 ani.
(2) Președintele Organizației îndeplinește următoarele atribuții:
- convoacă și conduce lucrările Adunării Generale și ale Consiliului Director;
- reprezintă Organizația în relațiile cu terții, instituții, organizații şi în acțiunile în justiţie cu excepția situațiilor în care se prevede altfel în mod expres;
- semnează actele şi documentele adoptate de Adunarea Generală a Organizației, urmărește şi asigură ducerea la îndeplinire a acestor hotărâri;
- semnează actele și documentele Organizației în relațiile cu autorități publice naționale şi internaționale, cu finanțatori şi organisme naționale și internaționale, precum şi cu alte foruri a căror participare este necesară în vederea obținerii de finanțări nerambursabile şi rambursabile, destinate realizării unor obiective de interes comun;
- este persoana împuternicită să desfășoare procedura de obținere a avizului emis de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului şi de dobândire a personalității juridice, dacă nu este prevăzut altfel în statut;
- acționează în conformitate cu strategia de dezvoltare și marketing turistic şi planul de acțiune aprobate de Adunarea Generală a Organizației în vederea realizării obiectivelor propuse;
- încheie, în numele şi pe seama Organizației, acte juridice (contracte etc), iar suma limită/operațiune se stabilește de Adunarea Generală a Asociației;
- coordonează elaborarea de către managerul de destinație turistică a Bugetului anual de venituri și cheltuieli, care se înaintează spre analiză și avizare Consiliului Director, iar acesta îl supune apoi aprobării în Adunarea Generală a Organizației;
- îndeplinește orice alte sarcini dispuse de către Adunarea Generală.
Art. 28. Consiliul Director
(1) Consiliul Director este organul strategic de conducere al Organizației și asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale a Asociaților.
(2) Consiliul Director este format din 5 membri neremunerați, fiecare cu vot egal, votați în cadrul Adunării Generale, astfel: președinte, vicepreședinte și 3 membri.
(3) Din componența Consiliului Director vor face parte reprezentanți ai cel puțin trei membri fondatori, după cum urmează:
- Președinte: Cacencu Raluca-Narcisa, identificată cu CI seria TC, nr. 578566, reprezentant al S.C. Calypso S.R.L.;
- Vicepreședinte: Ilușcă Daniel, identificat cu CI seria TC, nr. 442868, reprezentant al Asociației Patronatului în Turismul din Delta Dunării;
- Membru: Gheorghe Ștefan – Marian, identificat cu CI seria TC, nr. 484053, reprezentant al Consiliului Județean Tulcea;
- Membru: Pantazică Mugurel - Florin, identificat cu CI seria RK nr. 504519, reprezentant al S.C. Glass Contur S.R.L.;
- Membru: Vâlcu Stoian, identificat cu CI seria TC nr. 452027, reprezentant al Regiei Autonome ,,Aeroportul Delta Dunării” Tulcea.
(4) Componența Consiliului Director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Organizației.
(5) Mandatul Consiliului Director este pe o perioadă de 3 (trei) ani.
(6) Numărul membrilor Consiliului Director poate fi modificat prin hotărârea Adunării Generale a Organizației.
(7) Consiliul Director are următoarele atribuții:
- coordonează şi implementează strategia de dezvoltare şi marketing turistic;
- prezintă Adunării generale raportul anual de activitate, execuția bugetului de venituri şi cheltuieli, planul anual de activități și bugetul previzional;
- stabilește procedura de angajare a managerului de destinație turistică şi organizează procesul de recrutare;
- încheie acte juridice în numele și pe seama organizației;
- acceptă donații, sponsorizări și alte venituri în condițiile legii;
- aduce la cunoștința Adunării Generale cererile de înscriere și/sau notificările de retragere în/din organizație;
- propune Adunării Generale cuantumul cotizației și modul de achitare a acesteia;
- decide, la nevoie, schimbarea sediului organizației;
- împuternicește, în caz de nevoie și în condițiile legii, una sau mai multe persoane pentru a îndeplini anumite atribuții cu caracter special în numele şi în favoarea organizației;
- îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de statut sau stabilite de Adunarea Generală;
- aduce la cunoștința Adunării Generale fiecare situație în care un membru a fost suspendat de drept și motivul acestei suspendări, precum și data la care s-a ridicat suspendarea de drept, dacă motivele suspendării au fost îndepărtate.
(8) Membrii Consiliului Director sunt răspunzători pentru activitatea lor, în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 29. (1) Consiliul Director se întrunește în ședințe ordinare lunar. Se poate întruni în ședințe extraordinare, convocându-se de fiecare dată când este necesar, la solicitarea președintelui, a managerului de destinație ori a cel puțin unei treimi din membrii săi.
(2) Modul de convocare şi procedurile vor fi detaliate în Regulamentul de Organizare și Funcționare al asociației. Convocarea Consiliului Director se face cu cel puțin 5 (cinci) zile calendaristice înainte de data stabilită pentru desfășurarea ședințelor, iar în caz de forță majoră și de maximă urgență, se poate face de îndată.
Convocarea se va face în scris, precizându-se ordinea de zi, data, modul de desfășurare a ședinței (cu prezență fizică, în format hibrid sau online), ora şi locul desfășurării ședinței şi, după caz, orice alte documente anexate ordinii de zi.
(3) Ședința Consiliului Director este legal constituită în prezența majorității membrilor săi.
(4) Membrii Consiliului Director pot participa la ședințe prin teleconferință, videoconferință sau alte mijloace similare de comunicație, în care toate persoanele participante se pot auzi între ele şi fiecare membru care participă astfel va fi considerat prezent şi va avea dreptul de a fi numărat în cadrul cvorumului şi de a vota.
(5) Consiliul Director va alege dintre participanții la ședință sau va desemna, din rândul salariaților Organizației, un secretar care va redacta procesul-verbal al ședinței. Deciziile Consiliului Director se consemnează într-un registru special, care se păstrează la sediul Organizației.
(6) Consiliul Director emite decizii în urma ședințelor ordinare și extraordinare care le adoptă cu votul majorității simple a membrilor prezenți, cu excepțiile prevăzute de prezentul Statut. În caz de balotaj, votul președintelui este decisiv.
(7) Deciziile sunt valide după semnarea lor de către președinte și secretar. Refuzul semnării acestora se va motiva în scris.
Art. 30. Deciziile contrare legii și/sau Statutului Organizației pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii acesteia, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data când au luat cunoștință despre decizie sau de la data când a avut loc ședința, după caz.
Art. 31. Membrul Consiliului Director care, într-o anumită problemă supusă deciziei Consiliului Director, este interesat personal sau prin soțul/soția sa, ascendenții sau descendenții săi, rudele în linie colaterală sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv nu va putea lua parte la deliberare şi nici la vot, sub sancțiunea de daune – interese, dacă fără votul său nu s-ar fi obținut majoritatea cerută pentru adoptarea hotărârii.
Art. 32. Calitatea de membru în Consiliul Director încetează, fără alte formalități:
- la data expirării mandatului, dacă nu a fost reales;
- prin renunțarea expresă la mandat, astfel: prin depunerea unei notificări, adresată președintelui, la secretariatul organizației cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care dorește să îi înceteze calitatea de membru;
- prin deces sau punere sub interdicție;
- prin revocarea mandatului de către Adunarea Generală, la propunerea Consiliului Director, în următoarele situații:
- dacă este condamnat printr-o sentință penală;
- dacă a compromis imaginea și integritatea Organizației;
- dacă dovedește lipsă de interes în îndeplinirea mandatului încredințat;
- dacă lipsește la mai mult de jumătate din ședințele anuale ale Consiliului Director.
Art. 33. Managerul de destinație
- Managerul de destinație este numit de către Consiliul Director în urma derulării unei proceduri de recrutare transparente, care respectă prevederile prezentului statut și legislația aplicabilă;
- Managerul de destinație își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă și va îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului și în prezentul Statut;
- Consiliul Director va monitoriza și evalua periodic performanța managerului de destinație, în baza obiectivelor și indicatorilor de performanță agreați la angajare de ambele părți.
Art. 34. Managerul de destinație are următoarele atribuții generale:
- cunoaște legislația generală în domeniul turismului și specifică activității de turism, administrației publice și ONG-urilor;
- asigură organizarea și funcționarea activității Organizației de Management al Destinației;
- identifică specificul destinației și a elementelor diferențiatoare, elaborează mecanismele de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă în turism;
- comunică și colaborează eficient cu administrațiile publice, sectorul privat, ONG-urile și alți actori implicați în destinație;
- coordonează elaborarea și implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic, a strategiei de brand al destinației și planul de monitorizare turistică.
Art. 35. (1) Controlul financiar al Organizației este asigurat de un cenzor ales de Adunarea Generală pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului.
(2) Primul Cenzorul al asociației este Pascale Florin, identificat cu CI seria TC nr 600819, reprezentant S.C. PANORAMIC EXPERT S.R.L. cu sediul în localitatea Tulcea, str. Babadag, nr. 140, bl. Coral Plaza, sc. B, ap. 5, jud. Tulcea, înregistrată la registrul Comerțului cu nr. J36/60/2010, cod fiscal 26579098.
Art. 36. Cenzorul Organizației trebuie să dețină calitatea de expert contabil sau de contabil autorizat, în condițiile legii. Acesta nu poate fi membru/reprezentant în Adunarea Generală a Organizației şi/sau în Consiliul Director.
Art. 37. (1) Regulile generale de organizare și funcționare ale activității Cenzorului se aprobă de Adunarea Generală.
(2) Pentru activitatea depusă, cenzorul primește o indemnizație, stabilită de Adunarea Generală a Asociaților.
Art. 38. (1) Cenzorul poate renunța la funcția sa cu un preaviz de 45 de zile, el fiind răspunzător pentru nerespectarea acestui termen prin retragerea sa intempestivă şi pentru eventualele neglijențe în îndeplinirea atribuțiilor.
(2) În caz de indisponibilitate, atribuțiile acestuia vor fi exercitate temporar de un cenzor supleant, urmând ca Adunarea Generală să decidă în maxim 3 luni înlocuirea Cenzorului.
Art. 39. În realizarea competenței sale, cenzorul are următoarele atribuții:
- verifică, cel puțin o dată pe an, modul în care este administrat patrimoniul și bugetul Organizației;
- întocmește rapoarte, pe care le prezintă Consiliului Director şi Adunării Generale;
- poate participa la ședințele Consiliului Director și ale Adunării Generale, fără drept de vot;
- îndeplinește orice alte atribuții de control financiar prevăzute în prezentul Statut sau stabilite de către Adunarea Generală a Organizației.
VIII - DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA ORGANIZAȚIEI
Art. 40. Organizația se dizolvă:
- de drept;
- prin hotărârea instanței judecătorești competente;
- prin hotărârea Adunării Generale.
Art. 41. (1) Organizația se dizolvă de drept, prin:
- imposibilitatea realizării scopului și obiectivelor pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce adoptarea de măsuri de remediere;
- imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a Consiliului Director în conformitate cu prezentul statut, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care Adunarea Generală sau, după caz, Consiliul Director trebuia să se constituie;
- reducerea numărului de membri asociați sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit în termen de 3 luni de la producerea sa.
(2) Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află sediul Organizației, la cererea oricărei persoane interesate.
Art. 42. Organizația se dizolvă prin hotărârea instanței judecătorești competente, când:
- scopul sau activitatea sa au devenit ilicite sau contrare ordinii publice;
- realizarea scopului său este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
- Organizația urmărește un alt scop decât acela pentru care s-a constituit;
- Organizația a devenit insolvabilă.
Art. 43. Organizația se poate dizolva și prin hotărâre a Adunării Generale a acesteia, luată cu votul a două treimi din totalul voturilor membrilor exprimate în Adunarea Generală. În termen de 15 zile de la data ședinței de dizolvare, hotărârea Adunării Generale a Organizației se depune la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are sediul Organizația, pentru a fi înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.
Art. 44. (1) Lichidarea Organizației se va face în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, cu respectarea dispozițiilor art. 60 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul dizolvării Organizației, patrimoniul rezultat în urma lichidării nu poate fi transmis către persoane fizice.
(3) În cazul dizolvării Organizației, patrimoniul rezultat în urma lichidării va fi transmis către persoane juridice de drept privat sau de drept public, cu scop identic sau asemănător cu respectarea următoarei proceduri:
- Adunarea Generală convocată în acest scop va adopta hotărârea de transmitere a bunurilor și va aproba calendarul activităților specifice;
- Consiliul Director va face toate demersurile pentru a duce la îndeplinire Hotărârea Adunării Generale și va da publicității în presa locală tipărită și/sau prin mijloace on-line, perioada în care către persoanele juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător pot depune scrisoarea de intenție și actele doveditoare pentru preluarea bunurilor de la Asociație;
- La sfârșitul perioadei de depunere a scrisorii de intenție, Consiliul Director al Asociației analizează îndeplinirea condițiilor legale de transmitere și încheie procesul verbal cu propunerea de transmitere a bunurilor către persoana juridică de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător selectată în cadrul procedurii;
- Procesul verbal cu propunerea de transmitere se aprobă de către Adunarea Generală a Asociației în termen de cel mult 60 zile de la înaintarea propunerii de transmitere;
- După aprobarea de către Adunarea Generală a propunerii de transmitere a bunurilor, persoana desemnată de Consiliul Director va întocmi Procesul Verbal de predare-primire a bunurilor către persoana juridică de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător selectată;
(4) Bunurile care nu au fost transmise în termen de 6 luni sau cele rămase după lichidare vor fi atribuite de instanţa competentă unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător. Data transmiterii bunurilor este cea a întocmirii procesului-verbal de predare-preluare, dacă prin acesta nu s-a stabilit o dată ulterioară.
Art. 45. (1) În cazul dizolvării de drept sau prin hotărâre judecătorească, prevăzute mai sus, lichidatorii vor fi numiți prin însăși hotărârea judecătorească.
(2) În cazul dizolvării hotărâte de Adunarea Generală a Organizației, lichidatorii vor fi numiți de către Adunarea Generală.
(3) În toate cazurile, mandatul Consiliului Director încetează odată cu numirea lichidatorilor.
(4) Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau juridice, autorizate în condițiile legii.
Art. 46. (1) Imediat după intrarea lor în funcție, lichidatorii vor face inventarul și vor încheia un bilanț care să constate situația exactă a activului și pasivului Organizației.
(2) Lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze registrele și orice alte acte scrise ale Organizației.
(3) De asemenea, ei vor ține un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei acestora. Lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorului.
Art. 47. Lichidatorii sunt obligați să continue operațiunile juridice în curs, să încaseze creanțele, să plătească creditorii și, dacă numerarul este insuficient, să transforme și restul activului în bani, procedând la vânzarea prin licitație publică a bunurilor mobile și imobile.
Art. 48. Lichidatorii nu pot încheia operațiunile și nu pot remite celor în drept contul gestiunii decât după expirarea unui termen de 6 luni de la publicarea dizolvării Organizației.
Art. 49. Lichidatorii răspund solidar pentru daunele cauzate creditorilor din culpa lor.
Art. 50.Atât față de membrii Organizației, cât și față de membrii asociați, lichidatorii sunt supuși regulilor mandatului.
Art. 51. După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligați ca în termen de două luni să depună bilanțul, registrul jurnal și un memorandum, declarând operațiunile de lichidare la Registrul asociațiilor și fundațiilor al judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul Organizația. Lichidatorii sunt obligați să îndeplinească toate procedurile pentru publicarea lichidării și radierea Organizației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Art. 52. Dacă în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea bilanțului nu se înregistrează nicio contestație, bilanțul se consideră definitiv aprobat și lichidatorii, cu autorizarea judecătoriei, vor remite celor în drept bunurile și sumele rămase de la lichidare, împreună cu toate registrele și actele Organizației și ale lichidării. Numai după aceasta, lichidatorii vor fi considerați descărcați și li se va elibera, în acest scop, un act constatator.
Art. 53. Contestațiile la bilanțul lichidatorilor se pot formula de orice persoană interesată la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află sediul Organizației.
Art. 54. Organizația își încetează existența la data radierii din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Art. 55. Dispozițiile prezentului capitol se completează cu dispozițiile cap. IX din O.G. nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare.
IX - DISPOZIŢII FINALE
Art. 56. (1) Prezentul Statut poate fi modificat doar prin acte adiționale semnate de majoritatea membrilor fondatori și asociați, cu drept de vot.
(2) Modificarea sau completarea prezentului Statut se realizează în forma scrisă, cu îndeplinirea condițiilor legale de fond şi formă, prin înscrierea acestor modificări/completări în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Tulcea, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor cuprinse în Ordonanța de Guvern nr. 26/2000 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 cu privire la asociații și fundații, cu modificările si completările ulterioare.
Art. 57. (1) Organizația va ține la sediul său, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, evidențele contabile, registrele cerute de lege, rapoartele corecte și complete ale conturilor, procesele-verbale ale ședințelor Adunării Generale și ale Consiliului Director, precum şi un registru cuprinzând dispozițiile emise de managerul de destinație.
(2) Toate dosarele şi registrele Organizației pot fi inspectate de către oricare dintre membrii fondatori și asociați ai Organizației, inclusiv de cenzorul și/sau comisia de cenzori ai Organizației.
Art. 58. Prezentul statut este cadrul normativ pe baza căruia se va desfășura întreaga activitate a Organizației.
Art. 59. Prevederile prezentului statut se completează cu celelalte dispoziții legale în vigoare, incidente activității Organizației.
Art. 60. Conform Procesului-verbal de Constituire, noi, membrii fondatori ai Asociației ORGANIZAȚIA DE MANAGEMENT AL DESTINAȚIEI TURISTICE ECO DELTA TULCEA, o împuternicim pe doamna CACENCU RALUCA - NARCISA, identificat/ă cu C.I. seria TC nr. 578566, având C.N.P. 2800411360031, domiciliată în sat Crișan, strada Lavandei, nr. 6, județul Tulcea, să acționeze în numele nostru și pentru noi în vederea obținerii avizului conform emis de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului și desfășurării procedurii de dobândire a personalității juridice a organizației în fața Judecătoriei Tulcea și înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Totodată, în vederea deschiderii contului pentru consemnarea patrimoniului inițial, cât și pentru orice alte operațiuni bancare, este împuternicită doamna CACENCU RALUCA - NARCISA, identificat/ă cu C.I. seria TC, nr. 578566, CNP 2800411360031, domiciliat/ă în sat Crișan, strada Lavandei, nr. 6, județul Tulcea.
Art. 61. (1) Prezentul Statut este guvernat de legea română. În situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu, prezentul Statut va fi modificat în conformitate cu noile prevederi.
(2) Prevederile prezentului Statut se completează cu celelalte dispoziții legale în vigoare.
(3) Toate litigiile născute din sau în legătură cu acest Statut, inclusiv orice problemă privind interpretarea, validitatea sau încetarea acestuia, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi deduse spre soluționare instanțelor judecătorești competente.
Prezentul STATUT a fost redactat și semnat în _____ (____) exemplare originale, astăzi, data autentificării/atestării sale __________________.
MEMBRI:
Unitatea administrativ-teritorială Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea, reprezentat de Teodorescu Horia, președinte
Regia Autonomă „Aeroportul Delta Dunării“ Tulcea, reprezentată legal prin Stoian Vâlcu, director general
Unitatea administrativ – teritorială Comuna Jurilovca, reprezentată legal prin Ion Eugen, primar
Unitatea administrativ – teritorială Comuna Crișan, reprezentată legal prin Rahău Silviu Florin, primar
S.C. Calypso S.R.L., reprezentată legal prin Cacencu Raluca - Narcisa, administrator
S.C. Glass Contur S.R.L., reprezentată legal prin Pantazică Mugurel – Florin, administrator
Asociația Patronatului în Turismul din Delta Dunării, reprezentată legal prin Ilușcă Daniel, președinte.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA, CONTRASEMNEAZĂ,