Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 54 / 30.06.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind demararea procedurilor pentru vânzare prin licitaţie publică a unui teren, proprietate privată a comunei Jurilovca

Inițiator proiect

Eugen ION

Primarul comunei

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

Forma inițiatorului

România

România

Județul Tulcea

Consiliul Local al comunei Jurilovca

Comuna Jurilovca

Proiect de hotărâre

Nr. 54 din 30.06.2025

privind demararea procedurilor pentru vânzare prin licitaţie publică a unui teren, proprietate privată a comunei Jurilovca

Având în vedere:

-Referatul de aprobare al Primarului Ion Eugen înregistrat sub nr.4942/09.05.2025, în calitate de iniţiator,

-Raportul de specialitate al compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului înregistrat sub  nr.4946/09.05.2025,

-Raportul de evaluare  a terenului nr.134/11.04.2025, întocmit de evaluator SC Codan & Eval 2008 și Eni Cornelia, membru ANEVAR, nr leg. 12465,

-Hotărârea Consiliului local nr.108/31.07.2020 privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor imobile(terenuri și/sau clădiri) aflate în domeniul privat al Comunei Jurilovca

-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Jurilovca,

-Prevederile art.28, alin.3 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

-Prevederile art.311, art.317, art.334-315, art.338-341 și art.153 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificat și completat ulterior;

În temeiul dispozițiilor  art.196, alin.1, lit.a din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificat și completat ulterior,

 

                                                                                                      h o t ă r ă ş t e     :

 

Art.1. - Se aprobă  vânzarea  prin   licitație publică a terenului intravilan cu categoria de folosință  neproductiv, în suprafață de 180 mp, aparținând domeniului privat de interes local al Comunei Jurilovca, identificat în T 39, Np 2851, nr. cad. 42246, situat în sat Jurilovca, str. Răsăritului, nr.1, com. Jurilovca, jud. Tulcea.

Art.2. - Se aprobă  Studiul de oportunitate privind necesitatea vânzării bunului prin licitație publică, anexa nr.1 la prezenta hotărâre.

Art.3. - Se aprobă Caietul de sarcini și Instrucțiunile privind desfășurarea licitației, anexa nr.2 și nr.3 la prezenta hotărâre.

Art.4. - Se însușește raportul de evaluare a terenului nr.134/11.04.2025, întocmit de evaluator autorizat SC Codan & Eval 2008 și Eni Cornelia, membru ANEVAR, nr leg. 12465, anexă la prezenta hotărâre.

Art.5. - Se aprobă prețul de pornire a licitației , cuantumul garanției de participare și al taxei de participare, după cum urmează:

-prețul de pornire al licitației – 10.800 lei

-garanția de participare – 10% din valoarea bunului licitat = 1.080 lei

-taxa de participare – 1 % din valoarea bunului licitat = 311 lei

 Art.6. - Se stabilește comisia de licitație, având   următoarea componență

Președinte: - Teleucă Galina

Membrii: - Nițu Mihaela

                - Damian Daniela

                - Ghincu Clementina-Caty

Secretar: - Tudorache Iuliana

Membrii supleanți: - Fomici Luiza

                                - Romanov Iuliana

Art.7. - Se împuternicește viceprimarul Comunei Jurilovca să reprezinte și să semneze în numele Comunei Jurilovca, în calitate de vânzător, contractul de vânzare-cumpărare. Perfectarea contractului de vânzare-cumpărare se va realiza în termen de maxim 60 de zile de la adjudecare, după achitarea integrală a sumei ce va apărea în procesul verbal de adjudecare.

Art.8. - La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul va plăti pe lângă contravaloarea terenului și contravaloarea cheltuielilor cu privire la evaluarea imobilului, lucrări topografice/intabularea, alte cheltuieli  efectuate de Primăria comunei Jurilovca, precum și taxele ocazionate de autentificarea actului de vânzare-cumpărare.

Art.9. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului.

Art.10. - Prin grija Secretarului General al unității administrativ-teritoriale prezenta va fi comunicată: Instituției Prefectului-Județului Tulcea, viceprimarului Comunei Jurilovca, Compartimentul financiar-contabil și resurse umane, Compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului, prin afișare pe site-ul Primăriei comunei Jurilovca.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI JURILOVCA

Eugen ION

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI JURILOVCA

Violeta-Georgiana SILAI

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi