Avand in vedere:
Referatul de aprobare al dlui. Primar Eugen ION inregistrat sub nr.6820/01.07.2025;
Raportul de specialitate inregistrat sub nr.6910/03.07.2025 intocmit de compartimentul financiar-contabil, resurse umane din cadrul Primariei comunei Jurilovca;
Hotărârea Consiliului Județean Tulcea nr.85/27.06.2025 privind aprobarea participării
Unității Administrativ-Teritoriale Județul Tulcea, în calitate de membru fondator, la înființarea Asociației “Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea“;
Avizele cu caracter consultativ ale Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Jurilovca;
Ținând cont de prevederile:
Ordonanţa nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare;
Art.23 alin.(3), art.105, art.20 alin.(1) lit.i) Ordonanţa nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările și completările ulterioare;
art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b) și lit.e), alin.(7) lit.k) și lit.s), alin.(9) lit.a) și lit.c) și alin.(14) precum și art.5 pct.6 lit.f) coroborat cu art.211 din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul nr.1293/2022 pentru aprobarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică – republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.139 alin.(3) lit.f) și art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă participarea Comunei Jurilovca, în calitate de membru fondator, la înființarea Asociației “Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea“, la nivel județean.
Art.2 Se aprobă Statutul Asociației “Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea“ conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Se aprobă contribuția Comunei Jurilovca, în calitate de membru fondator, la
constituirea patrimoniului inițial al Asociației “Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea“ în sumă de 25.000 lei.
Art.4 (1) Se desemnează ca reprezentant al Comunei Jurilovca, în Adunarea Generală a Asociației “Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea“, domnul Eugen ION – Primarul comunei Jurilovca.
(2) Se desemnează în calitate de înlocuitor al reprezentantului Comunei Jurilovca, în Adunarea Generală a Asociației “Organizația de Management al Destinației Turistice Eco Delta Tulcea“, în cazul în care acesta nu poate participa la ședințele la care este convocat, Galina Teleucă - Viceprimarul comunei Jurilovca.
Art.5 Secretarul general va comunica prezenta hotărâre primarului și viceprimarului comunei Jurilovca, compartimentului financiar-contabil, resurse umane din cadrul Primăriei comunei Jurilovca, Prefectului - Judetului Tulcea si o va aduce la cunostinta publica prin publicarea pe site-ul www.primariajurilovca.ro la sectiunea monitorul oficial local.