Art. 1 -Se aprobă accesul pe domeniul public al comunei cu lucrările necesare în vederea realizării lucrărilor pentru „Racordare la rețeaua electrică locuință colectivă mică tip P+2E”, în baza documentației întocmite de SC ELSYS DESIGN SRL pentru Delgaz Grid SA, pe distanța de 40 m, în beneficiul proprietarilor din zonă.
Art. 2 -Primarul comunei, viceprimarul comunei, compartimentul urbanism și amenajare teritoriu şi compartimentul financiar contabil din cadrul Primăriei comunei Leţcani, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 -Secretarul general al comunei va inainta cate un exemplar al prezentei hotarari primarului, viceprimarului, compartimentelor si celorlalte persoane vizate şi Instituţiei Prefectului Judetului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei: Monitorul Oficial Local, la secțiunea dedicată Statutului unității administrativ-teritoriale, subsecțiunea Hotărârile autorității deliberative.